„Ca urmare a gradului ridicat de nesiguranță privind evoluția viitoare, în momentul de față nu se pot face afirmații concrete. Însă, din fericire, datorită puterii sale financiare și a rezervelor de lichidități, consider că grupul Hornbach este foarte bine pregătit să facă față și unor faze mai dificile“, a declarat Albrecht Hornbach, conform unui comunicat.

Prognoza veniturilor pentru anul financiar 2019/20, concretizată

Potrivit Hornbach, veniturile din anul financiar 2019/20 se pare că au evoluat mai bine decât așteptările. Conform primelor cifre preliminare, încă nevalidate, este de așteptat ca rezultatul operațional, ajustat la efecte de rezultat neoperative (EBIT ajustat), al concernului Hornbach Holding AG & Co. KGaA să se situeze ușor peste marja de prognoză nominalizată (anul precedent: 134,9 milioane de Euro). După nouă luni se prognoza în continuare o creștere de două cifre, mică până la medie. Conform datelor preliminare, se estimează că în subgrupul Hornbach Baumarkt AG, EBIT-ul ajustat (anul precedent: 81,9 mil. Euro) a crescut mai mult decât dublu, după ce în prealabil se anticipase o creștere din domeniul procentual de două cifre, medie până la mare.

Motivul creșterii îl reprezintă, în esență, majorările cifrei de afaceri în condițiile unor suprafețe de vânzare comparabile și o eficiență a costurilor substanțial îmbunătățită în trimestrul al patrulea (1 decembrie 2019 până în 29 februarie 2020). Prognoza actualizată a rezultatelor pentru 2019/20 stă sub rezerva faptului că în evoluția viitoare a crizei generate de Covid-19 nu vor exista evenimente ulterioare datei bilanțului și care ar trebui să fie luate în considerare retroactiv la încheierea exercițiului financiar.

Magazinele de materiale de construcții și de grădinărit din Germania – plus 6,5% pe o suprafață de vânzare comparabilă

Cifra de afaceri netă pe segmentul DIY, inclusiv comerțul online a crescut în regiunea Germaniei în anul financiar 2019/20 cu 6,0%, ajungând la 2.245 mil. Euro. Pe o suprafață de vânzare comparabilă, aceasta însemnând fără să fie luate în considerare deschiderea unor noi magazine sau închiderea altora în ultimele douăsprezece luni, a rezultat o creștere de 6,5% (an precedent: 2,2%). Astfel, Hornbach a avut rezultate substanțial mai bune decât branșa magazinelor de materiale de construcții din Germania (anul calendaristic 2019: plus 3,8%). În Germania, la data încheierii exercițiului financiar, Hornbach administrează 96 (anul precedent: 97) de magazine în comerțul DIY clasic. Deși Hornbach nu a deschis magazine noi în Germania, cota de piață a crescut până la 11,3% (anul precedent: 11,1%).

Activitățile internaționale cresc cu peste 10%

În cele opt țări din afara Germaniei (regiunea reprezentată de restul Europei), inclusiv magazinele de materiale de construcții și grădinărit nou deschise în cea de-a doua jumătate a anului în Kristianstad (Suedia), Prešov (Slovacia) și Duiven (Țările de Jos), precum și în comerțul online, subgrupul Hornbach Baumarkt AG a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 10,4% ajungând la 2.183 mil. Euro. Contribuția din străinătate la cifra de afaceri a concernului a crescut de la 48,3% la 49,3%. Fără a lua în considerare magazinele inaugurate și cele închise și ajustările de curs valutar, în anul financiar 2019/20 Hornbach și-a majorat cifra de afaceri în restul Europei cu 8,9% (în anul precedent: 6,5%). Incluzând efectele de curs valutar și în condițiile unor suprafețe de vânzare comparabile, cifra de afaceri a crescut cu 9,2% (an precedent: 5,6%).

Închideri de magazine din cauza crizei de generate de Covid-19

Albrecht Hornbach consideră „amar“ faptul că succesul anului financiar încheiat se estompează din cauza veștilor, care se modifică de la oră la oră, legate de criza generată de Covid-19. Din cauza pandemiei, Hornbach a închis temporar magazinele staționare din mai multe țări, ca urmare a dispozițiilor autorităților.

„Trebuie să luăm în calcul faptul că se vor produce pierderi în cifra de afaceri ca urmare a închiderilor. Însă acestea vor fi diminuate parțial datorită faptului că, mulțumită magazinelor noastre online, putem realiza totuși în continuare unele vânzări, în ciuda închiderii magazinelor fizice. Ca urmare a gradului ridicat de nesiguranță asupra evoluției viitoare, în momentul de față nu se pot face afirmații concrete. Însă, din fericire, datorită puterii sale financiare și a rezervelor de lichidități, consider că grupul Hornbach este foarte bine pregătit să facă față și unor faze mai dificile“, a comentat Albrecht Hornbach despre situația actuală.