Potrivit directorului Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, luni, un grup de 7 căutători de comori ce deţin detectoare de metale au predat Direcției de Cultură un vas ceramic în care se aflau 2.517 monede de două dimensiuni, cel puțin.

Este vorba despre monede medievale pe care grupul respectiv le-a descoperit în pădure, în localitatea Spătaru, şi pe care apoi le-au predat autorităților, potrivit news.ro

Tezaurul urmează a fi restaurat

„Este vorba despre un tezaur descoperit de un grup care acţiona cu detectoare de metale, predate conform legii Direcţiei de Cultură şi apoi predate Muzeului Judeţean, este vorba despre un tezaur monetar ce se compune din peste 2.500 de piese, au fost descoperite într-un recipient ceramic, colegii mei sunt la afaţa locului pentru a afla condiţiile descoperirii. Nu e primul tezaur pe care îl primim ca urmare a acţiunii întreprinse de căutătorii de comori, dar până acum acesta este cel mai numeros”, a declarat Daniel Costache.

Tezaurul urmează a fi restaurat întrucât monedele sunt într o stare avansată de degradare, după care se va găsi o modalitate de a fi arătate publicului în cadrul unor expoziţii.