În cadrul summit-ului fi prezenți atât oameni politici importanți, precum Angela Merkel sau Emmanuel Macron cât și vedete precum Justin Bieber sau Miley Cyrus.

Care este scopul summit-ului

Agenția americană dpa a menționat că scopul este mobilizarea pentru finanţarea cercetării în domeniul vaccinării, testării şi tratamentelor pentru coronavirus.

Comisia Europeană a strâns până acum în acest scop 10 miliarde de euro, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt Eric Mamer. El a adăugat că summitul şi concertul vor aduce mai multe fonduri ‘pentru a asigura accesul la vaccinuri oamenilor din întreaga lume, tuturor celor care au nevoie de ele’.

‘Artiştii au puterea de a inspira schimbarea. Ei îşi folosesc talentele pentru a servi unor cauze măreţe’, a declarat von der Leyen.

CE a anunțat o strategie pentru producerea unui vaccin

Comisia Europeană a anunțat miercuri o strategie europeană pentru dezvoltarea, fabricarea și punerea la dispoziția populației a unui vaccin împotriva COVID-19, într-un interval de timp cuprins între 12 și 18 luni sau „chiar mai devreme”.

Conform CE, este nevoie de studii clinice în paralel cu investiții în capacitatea de producție pentru a putea produce milioane sau chiar miliarde de doze de vaccin viabil.

„Este un moment important pentru știință și solidaritate. Nimic nu este sigur, dar am convingerea că putem mobiliza resursele necesare pentru a găsi un vaccin care va învinge acest virus o dată pentru totdeauna. Trebuie să fim gata să producem și să punem la dispoziția populației acest vaccin pe întreg teritoriul Europei și în întreaga lume.

Acest vaccin va constitui un progres major în lupta împotriva coronavirusului și o mărturie a ceea ce noi, în calitate de parteneri, putem obține atunci când ne punem laolaltă ideile, lucrările de cercetare și resursele.

Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc, au acces la un vaccin”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat de presă.