Potrivit publicației franceze Le Figaro, Comisia Europeană a rezervat până la 400 de milioane de doze pentru vaccinul anticoronavirus, dezvoltat de către compania farmaceutică americană Johnson & Johnson.

Aceste doze de vaccin vor fi achiziționate în două tranșe. Prima tranșă va fi de 200 de milioane de doze, urmând ca următoarea tranșă să fie tot de 200 de milioane de doze.

În prezent, negocierile pentru stabilirea detaliilor contractului continuă, așa cum precizează chiar Executivul Uniunii Europene.

„Comisia Europeană continuă negocierile intense” şi cu alţi producători de vaccinuri, precizează Executivul UE.

Ce spune președintele Comisiei Europene

Potrivit sursei anterior menționată, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene a declarat că viețile cetățenilor cât și situația economiilor țărilor necesită un vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului.

Mai mult decât atât, aceasta a mai spus că discuțiile pe care le-a purtat ne duc cu un pas mai aproape de împlinirea obiectivului.

„Vieţile cetăţenilor şi situaţia economiilor noastre necesită un vaccin sigur şi eficient împotriva coronavirusului. Discuţiile de astăzi ne apropie de acest obiectiv”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, potrivit cotidianului Le Figaro.