Potrivit sursei citate, decizia vine în urma îndeplinirii de către Autoritatea de Management pentru POSDRU, din cadrul Direcţiei Generale Programe Capital Uman (MFE), a tuturor recomandărilor şi cerinţelor Comisiei Europene, precum şi a respectării angajamentului luat de a opera modificări în sistemul de management şi control.

'Ministerul Fondurilor Europene împreună cu Guvernul României continuă eforturile de sprijinire a beneficiarilor în implementarea proiectelor, de verificare şi validare a cererilor de plată şi de rambursare. Cele 483 milioane de euro încasate pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane reprezintă o confirmare că eforturile depuse de autorităţile române au rezultatele aşteptate, contribuind astfel la atingerea ţintelor de absorbţie pentru exerciţiul financiar 2007-2013', a precizat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Pentru deblocarea plăţilor pe POSDRU 2007-2013, măsură decisă de Comisia Europeană la începutul lunii septembrie, AM POSDRU şi organismele intermediare au verificat 1.250 de proiecte aflate în curs de implementare.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are ca obiectiv dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi incluzivă a 1,65 milioane de persoane.

SURSA: Agerpres