Schimbările ce vor intra în vigoare vineri şi care vizează modernizarea setului de instrumente de apărare comercială aflat la dispoziţia UE îi vor permite acesteia să impună taxe mai mari în anumite cazuri prin modificarea "regulii taxei celei mai mici", prin scurtarea perioadei de anchetă pentru a accelera procedura, prin creşterea transparenţei şi a predictibilităţii sistemului pentru întreprinderile din UE şi prin reflectarea standardelor înalte de mediu şi sociale aplicate în UE. Ele vor încheia o revizuire majoră a instrumentelor UE de apărare comercială, incluzând, de asemenea, o nouă metodologie antidumping instituită în luna decembrie a anului trecut. 

„UE crede într-un comerţ liber şi echitabil, însă nu suntem naivi în acest domeniu. Am arătat că, la nevoie, nu ne lăsăm mai prejos, adoptând măsuri antidumping şi antisubvenţie. Iar acum, dispunem în arsenalul nostru de norme de apărare comercială noi şi îmbunătăţite, pentru a putea face faţă cu succes provocărilor contemporane în materie de comerţ mondial. A se băga bine de seamă – vom face tot ceea ce este necesar pentru a apăra producătorii şi lucrătorii europeni în situaţiile în care alţii denaturează piaţa şi nu respectă normele”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

La rândul său, comisarul pentru comerţ, Cecilia Malmström, a declarat: "În sfârşit, această mult aşteptată reformă poate fi lansată şi pusă în aplicare. Întreprinderile europene au dorit să existe un set modern de norme. Sunt ferm convinsă că acesta ne oferă instrumentele necesare pentru a apăra în mod eficient industriile noastre de practicile comerciale incorecte. Credem într-un comerţ liber, bazat pe norme. În prezent, suntem într-o poziţie mai bună pentru a ne susţine întreprinderile în cazul în care alte ţări nu respectă normele". 

Noile norme vor reduce de la 9 luni la 7 luni perioada actuală de anchetă vizând instituirea unor măsuri provizorii şi vor conferi mai multă transparenţă sistemului. Întreprinderile vor beneficia de un sistem de avertizare timpurie prin intermediul căruia vor fi informate în cazul în care vor fi impuse taxe provizorii, ceea ce le va ajuta să se adapteze la noua situaţie. Comisia va sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) prin intermediul biroului ei de asistenţă destinat în mod specific IMM-urilor, pentru a le înlesni participarea la procedurile de apărare comercială. 

De asemenea, ca urmare a modificărilor aduse aşa-numitei „reguli a taxei celei mai mici", UE poate fi în măsură să impună, în unele cazuri, taxe vamale mai mari. Această situaţie va fi aplicabilă tuturor cazurilor antisubvenţie, dar şi cazurilor antidumping vizând importurile de produse obţinute cu materii prime şi energie furnizate la un preţ redus în mod artificial. 

Conform Agerpres, ca parte a investigaţiilor sale, atunci când calculează nivelurile taxelor pe care poate să le impună pe baza daunelor economice cauzate întreprinderilor, Comisia va lua în considerare şi costurile de asigurare a conformităţii cu legislaţia UE în domeniul social şi al mediului. În plus, CE nu va mai accepta, în general, angajamente de preţ din partea unor ţări care au un istoric nefast în privinţa punerii în aplicare a principalelor acorduri în materie de mediu şi a principalelor standarde ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Pentru prima dată, sindicatele vor putea, de asemenea, să participe la anchetele desfăşurate în domeniul apărării comerciale.