Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie, a declarat, marți, că oficialii din Comisia Europeană şi-ar putea îmbunătăţi estimările privind evoluţia din acest an, în prognoza de primăvară a Comisiei Europene, după ce economia României a făcut faţă crizei Covid mai bine decât era aşteptat.

Gentiloni a participat la o conferinţă online pe tema proiectului revizuit al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), eveniment organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

„În prognoza de iarnă, am estimat o scădere a PIB-ului de 5%, faţă de 6,3% la nivelul UE. Mai departe, prognoza noastră a fost pentru o creştere de 3,8% anul acesta şi 4% anul viitor. Însă aceasta era înainte să vină datele aferente ultimului trimestru al anului 2020, care au arătat un parcurs mai bun decât era de aşteptat, iar PIB-ul a scăzut cu 3,9% anul trecut, evoluţie mai bună decât estimările noastre anterioare”, a apreciat oficialul european.

Revenirea economiei româneşti este pe drumul cel bun

În opinia sa, revenirea economiei româneşti este pe drumul cel bun. „Am putea foarte bine să ne uităm să revizuim în creştere aceste cifre când vom prezenta prognoza noastră de primăvară, în luna mai, în cazul în care vom avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă agreat la modul general cu Comisia Europeană şi transmis în mod formal, înainte de data-limită pentru aceste previziuni, care este sfârşitul lunii aprilie”, a precizat Gentiloni.

El a subliniat că acesta este şi termenul-limită general pentru ca statele să trimită Comisiei Europene planurile lor pentru Fondul de Redresare şi Rezilienţă. „Totuşi, persistă îngrijorarea noastră pe marginea sustenabilităţii finanţelor publice. Anul trecut, deficitul a ajuns la aproape 10% din PIB, ca urmare a unui trend preexistent şi ca urmare, bineînţeles, a crizei Covid-19. Pe măsură ce economia îşi revine, aducerea deficitului pe o pantă descendentă poate fi esenţială pentru soliditatea creşterii economice a României”, consideră comisarul.

Comisia Europeană încurajează Guvernul României

Potrivit acestuia, Comisia Europeană încurajează Guvernul României să continue să aibă ambiţii mari.  „În concluzie, România a parcurs un drum lung de când s-a alăturat UE, în 2007, în ciuda crizei financiare globale şi a crizei Covid-19. Două crize în 13 ani. PIB-ul ţării este cu 50% mai mare decât înainte de aderare, şomajul s-a redus, iar numărul oamenilor care riscă să ajungă în sărăcie şi excluziune socială a scăzut de la jumătate din populaţie, la o treime. Ultima decadă a fost caracterizată de o convergenţă constantă la restul Uniunii Europene”, a apreciat Gentiloni.

El a arătat că Fondul de Redresare şi Rezilienţă poate fi elementul care va defini următoarea decadă.  „Dacă avem grijă că banii din FRR vor fi folosiţi cum trebuie, sunt încrezător că vom avea un viitor foarte senin înainte”, a conchis oficialul de la Bruxelles, transmite Agerpres.