Un colaps al sistemului de pensii din România va avea loc mai devreme sau mai târziu, arată datele analizate de economiști. Dacă salariile și pensiile vor continua să crească în ritm alert, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar mai devreme decât credem. Mai ales că populația României scade constant.

Ultimele date disponibile arată că datoria implicită a sistemului public de pensii era de patru ori mai mare decât întreaga datorie publică a ţării şi se apropia de 300 de miliarde de euro. 

Aceste cifere, însă, prezentate de Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensii Administrate Privat din România (APAPR), reflectă situaţia de dinainte de dublarea pensiilor prin lege şi, implicit, înainte ca PSD să creasxcă iar pensiile de stat, aşa cum a promis. 

 În timp, sistemul nu va mai putea suporta, singur, această povară. Este una dintre concluziile trase de Crăciun care mai arată că, între 1989 şi 2017, populaţia României a scăzut cu peste 3,5 milioane de oameni iar populaţia rămasă este din ce în ce mai bătrână, ceea ce înseamnă că numărul de cotizanţi scade. 

Problema este una mondială, iar, înttre 1995 şi 2017, 76 de ţări au crescut contribuţia, 55 de ţări au crescut vârsta de pensionare şi 60 de state au redus beneficiile cu pensionari. România se află în primele două categorii, nu este exclus să ajungă şi în a treia.