CNSC respinge contestațiile formulate de Best Achiziții și Unifarm împotriva licitației organizate de Ministerul Sănătății pentru 115 milioane de măști, al cărei câștigător a fost desemnat Naguma. Față de această soluție, CNSC a considerat legală declararea ofertei Naguma Medical Supply drept câștigătoare de către Ministerul Sănătății.

Această decizie confirmă legalitatea procedurii, de la inițiere până la ultimul act întocmit de Ministerul Sănătății, respectiv comunicarea rezultatului final prin care Naguma fost declarată câștigătoare, fiindu-i atribuite 73.19 puncte.

Această decizie confirmă și transparența și corespondența procedurii de atribuire derulate de Ministerul Sănătății.

„Suntem extrem de mulțumiți de această decizie, având în vedere presiunea mediatică la care am fost supuși în ultimele două săptămâni și multitudinea de acuzații nefondate aruncate în spațiul public la adresa noastră și a Ministerului Sănătății”, spune Michael Topolinski, fondatorul companiei. „Această decizie confirmă faptul că oferta noastră a fost cea mai bună în condițiile de eligibilitate impuse de Ministerul Sănătății. Ne vom achita de obligația impusă prin contract și vom livra măști medicale de calitate în condițiile contractului ce va fi încheiat cu Ministerul Sănătății.”

Câștigarea licitației de Naguma a atras un val de acuzații

La data de 25 iunie, Naguma Medical Supply SRL a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măști medicale care vor fi distribuite gratuit unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate. Decizia a avut la bază prețul cel mai mic oferit de compania câștigătoare, respectiv 0,64 RON plus VAT, pentru măști medicale cu certificat de garanție și calitate.

Pentru această achiziție, Ministerul Sănătății a alocat inițial un buget de 193,2 milioane RON, respectiv 1,68 RON per mască. La licitație au participat peste 30 de companii, iar oferta Naguma Medical Supply SRL a primit cel mai mare punctaj, generând statului român economii de 120 milioane RON (echivalentul a aproximativ 25 milioane euro).

Anunțul câștigării licitației de către Naguma a atras un val de acuzații nefondate și știri false negative privind familia Topolinski, toate aceste minciuni fiind menite să creeze companiei o imagine negativă în piață.

„Câștigarea licitației de la Ministerul Sănătății – prima licitație publică de când ne desfășurăm activitatea în România – a atras asupra noastră o adevărată campanie de denigrare susținută de persoane publice și canale media prin așa-zise investigații de presă false și dezvăluiri senzaționale fără fundament. Dincolo de dezamăgirea provocată de faptul că unele persoane au înțeles să trateze astfel un investitor străin care încearcă să contribuie la eforturile României în lupta împotriva Coronavirus, acest linșaj mediatic ne-a adus prejudicii mari de imagine. Am luat astfel decizia să mutăm acest război al declarațiilor în instanță”.

Firma de avocatură Oncescu & Asociații a fost mandatată să formuleze acțiuni în justiție pentru recuperarea prejudiciilor aduse prin articole de presă și emisiuni TV defăimătoare, respectiv Gândul, Antena3, Rise Project. Daunele solicitate se ridică la 5 milioane lei și această sumă ar putea crește.

Naguma Medical Supply SRL s-a alăturat campaniei de luptă împotriva COVID-19 la începutul lunii martie, asumându-și misiunea de a furniza cetățenilor din România și Uniunea Europeană echipamente de protecție de calitate. Până acum, Naguma a donat diferitelor organizații peste 500.000 de măști sau echivalentul în bani. Totodată, Naguma a furnizat României și altor țări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măști și va continua să sprijine lupta împotriva COVID-19.