CNSAS a reacţionat joi seara cu privire la informaţiile privind presupusa distrugere a registrelor de penitenciar de la Aiud, care conţineau evidenţa deţinuţilor politici din România în timpul regimului comunist. Oficialii spun că în registrele sale primite de Parchetul Militar nu figurează şi evidenţele de la penitenciarul Aiud.

„În vederea sprijinirii documentării cauzei din dosarul nr. 48/P/2014, cunoscut sub denumirea generică de Procesul Comunismului – Secţia Parchetelor Militare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pus la dispoziţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii un număr de 33 de registre, provenind de la Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei. Aceste registre, conţinând evidenţa nominală a deţinuţilor eliberaţi sau decedaţi în mai multe penitenciare din România, în timpul regimului comunist, au fost transpuse în format digital şi pot fi puse, la cerere, la dispoziţia persoanelor interesate. În aceste registre nu se regăsesc evidenţele de la Penitenciarul Aiud”, transmite CNSAS într-un comunicat.

Mai mult, referitor la distrugerea sau dispariţia unor dosare care s-ar fi aflat în gestiunea sa, CNSAS spune că ”nu s-au produs astfel de încălcări grave ale legii, în nici un moment din existenţa acestei instituţii, începînd de la înfiinţarea ei, din anul 1999”.

Tot joi, Secția Militara a Parchetului General a reacționat în scandalul momentului care o vizează pe Laura Codruța Kovesisustine ca în perioada 1989-2019 nu s-au formulat propuneri de eliminare a unor documente din arhiva procurorilor, precizările fiind făcute in contextul în care Dan Voinea a spus că mai multe acte au fost distruse în mandatul lui Kovesi.

„Având în vedere informațiile false lansate în spațiul public de către unele instituții media referitoare la documentele create și deținute de Secția Parchetelor Militare, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:

În conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, documentele create și deținute de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt inventariate și păstrate în arhiva acestei sectii.

În perioada 1989-2019, comisiile de selecționare a documentelor aflate în păstrarea Secției Parchetelor Militare nu au formulat propuneri de eliminare a unităților arhivistice constituite din dosare penale.
În consecință, toate dosarele penale în care s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, înregistrate în evidențele acestei secții în perioada mentionată anterior, sunt păstrate în arhiva unității”, spun procurorii.

În urmă cu câteva zile, procurorul Dan Voinea a făcut declarații explozive la adresa lui Kovesi. „Eu l-am anunţat nu numai pe domnul Oprea, ci şi pe preşedintele CNSAS care lucra la o modificare a legii arhivelor, pentru că în câteva şedinţe de lucru pe care le-a ţinut domnul Vasilache, care era şeful secţiei Parchetelor Militare, s-a pus problema distrugerii tuturor dosarelor de Revoluţie, de mineriade şi cele care se refereau la victimele comunismului, pentru că se împlinise termenul de păstrare.

Până în 1995, toate aceste dosare cu victimele de la Revoluţie şi mineriade fuseseră soluţionate cu NUP. Şi, din 1995 până în 2005, trecuseră zece ani. Am intrat atunci în panică şi am zis să cer sprijinul acestor oameni care aveau mare influenţă la vremea respectivă şi chiar l-am rugat pe preşedintele CNSAS să introducă legea arhivelor, ca aceste dosare care cuprind foarte multe documente legate de istoria României să nu fie distruse şi să le preia CNSAS.

Domnul Oprea a reuşit să facă rost de registrele privind evidenţa tuturor lucrătorilor din Administraţia Penitenciarelor de la timpul respectiv, de la toate închisorile din România, în special de la cele unde erau foştii deţinuţi politic, și de la Aiud. Doamna Kovesi era în cunoştinţă de cauză pentru că, în mai multe rânduri, a ieşit public şi a făcut afirmaţii mincinoase că dosarele au stat la mine 17 ani. Trebuia să cad eu ţap ispăşitor pentru lucrul acesta, deşi eu le primisem în 2005.

Documentele o încurcau pentru că foarte mulţi din vechea administraţie a penitenciarelor aveau legături cu securitatea şi erau încă în funcţii. Şi atunci, doamna Kovesi care avea simpatii în zona aceasta nu era interesată să rezolve acest dosar.”, a spus Voinea la România TV.

Te-ar putea interesa și: