Contractul a fost încheiat cu Asocierea Next Level Europe SRL – Eurostrade SRL – Groma Societa di Ingegneria – Societa a responsabilita limitata semplificata. 

Centura ocolitoare va avea o lungime de 2,850 kilometri. 

Contractul are o valoare de circa 17,044 milioane de lei, fără TVA, şi o durată de 31 de luni (trei luni perioada de proiectare, patru luni durata de execuţie şi 24 de luni perioada de notificare a defecţiunilor). 

"Având în vedere faptul că pe DN 1, sectorul ce leagă Bucureştiul de Braşov, intensitatea traficului este în continuă creştere, CNAIR SA a demarat realizarea variantei de ocolire a oraşului Comarnic necesară pentru creşterea capacităţii de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei", spun oficialii CNAIR în comunicat. 

AGERPRES