În ședința de joi a Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), instituția a decis să amendeze cu 10.000 de lei postul Realitatea Plus, pentru ediţia din 10 august a emisiunii „Jocuri de Putere„. Atunci, postul de televiziune nu a respectat Legea Audiovizualului. Concret, „toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Ce reguli a mai încălcat emisiunea Jocuri de Putere

Potrivit CNA, aceeaşi emisiune a încălcat articolele din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual ce vizează dreptul la propria imagine, anume „în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere.

În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”, „condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile”.

Ce alte amenzi au fost date

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul Național al Audiovizualului a decis să amendeze cu 5.000 de lei postul de televiziune România TV pentru ştiri şi dezbateri difuzate între 1 şi 15 august.

Printre titlurile ştirilor vizate s-au numărat „Înmormântarea unui mare duhovnic al românilor; Furtună în plină caniculă la înmormântare; Fenomene uluitoare la înmormântarea părintelui Papacioc”, menţionându-se pe ecran „Direct”, fără a se preciza data înregistrării materialului (iulie, 2011).

În cadrul emisiunii „Ştirile România TV” din 2 august, prezentată de Cristina Şincai, a fost difuzat un material înregistrat cu Serghei Mizil fără a ţine cont de dispoziţiile art. 15: „Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6.00 – 20.00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumează, se consumă băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament vulgar, trivial, obscen”, iar în emisiunea „Punctul culminant” din 11 august nu au fost respectate prevederile din Codul audiovizualului ce arată că „în cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare”.

Mai mult decât atât, mai multe televiziuni au fost amendate sau somate pentru că au răspândit informații despre un accident rutier în care ar fi fost implicat faimosul Selly. Acestea informații s-au dovedit a fi false.

Constatând încălcări ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul a decis să aplice următoarele sancţiuni: amendă de 7.500 de lei postului România TV, pentru nerespectarea dispoziţiilor ce prevăd că „informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă” şi prevederile din articolul 65 potrivit cărora trebuie respectate regulile de rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor, între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală, titlul afişat pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate în acel moment.

La stabilirea sancţiunii, s-au reţinut şi emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în zilele de 1, 15, 29 şi 30 august, iar printre titlurile afişate pe ecran, CNA a enumerat: „Urlete în casa lui Selly. Picioare în gură”; „Prezentator tv împuşcat de milionarul Selly”.

CNA a transmis câte o somaţie publică posturilor Antena 3, B1 TV, Digi 24 şi Prima TV pentru nerespectarea dispoziţiilor din Cod, se referă la faptul că „informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”. La posturile B1 TV, Digi 24 şi Prima TV s-a reţinut şi încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2), anume „în cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare”.