Claudiu Năsui, a declarat marţi că măsurile care au fost discutate deja cu mediul de afaceri şi pe care doreşte să le propună pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt măsuri active, mai ales pentru forţa de muncă, în condiţiile în care există un deficit destul de accentuat în multe sectoare, inclusiv în Horeca şi turism.

Totodată, el a preciat că România are o serie de oportunități și un potențial foarte mare care trebuie fructificat.

„În ceea ce priveşte turismul, cea mai bună soluţie nu este atât de mult să generăm noi, în minister, proiectele, ci să fim o infrastructură pentru industrie, să genereze proiecte şi pentru acele faimoase OMD-uri (Organizaţiile de Management al Destinaţiilor), să operaţionalizăm aceste OMD-uri, să fie practic o colaborare între stat, autorităţi locale şi industrie pe dezvoltarea destinaţiilor, pe dezvoltarea traseelor turistice şi pe dezvoltarea industriei acesteia, folosind fondurile din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).

Avem acum oportunităţi, mai ţine şi de noi să le atingem. România are o geografie favorabilă turismului, un potenţial foarte mare care trebuie fructificat. Măsurile pe care le-am discutat deja cu mediul de afaceri şi pe care dorim să le propunem mai departe la PNRR sunt măsuri active, mai ales pentru forţa de muncă. Există o penurie a forţei de muncă, există un deficit al forţei de muncă destul de accentuat în multe zone, dar şi în Horeca şi în turism – şi acolo ar trebui să acţionăm”, a menţionat Claudiu Năsui, la conferinţa ‘Relansarea turismului românesc pe coordonate de sustenabilitate’.

Planul lui Claudiu Năsui

Totodată, ministrul a mai subliniat faptul că își doreşte să se acţioneze printr-o „măsură care să încurajeze şi activarea forţei de muncă în zonele în care e nevoie de ea şi să încurajeze munca declarată”.

El a precizat că Ministerul trebuie să conștientizeze toate defectele și să aleagă tot ce este mai bun.

„Vrem să acţionăm printr-o măsură care să încurajeze şi activarea forţei de muncă în zonele în care e nevoie de ea şi să încurajeze munca declarată. Acesta este un flagel al României, nu doar în turism. Antreprenorii care plătesc toate taxele, angajează oficial, sunt în dezavantaj faţă de cei care nu ar face lucrul acesta.

Acesta este un lucru care ar trebui ca minister să-l conştientizăm şi să luptăm împotriva lui, nu atât de mult prin mijloace coercitive, cât prin mijloace stimulative de genul măsurilor pe care avem de gând să le prezentăm şi pe care le-am discutat deja şi cu mediul de afaceri”, a adăugat ministrul.

Ministrul a mai vorbit și despre cea mai mare problemă a turismului România. Potrivit acestuia, una dintre marile probleme cu care se confruntă turismul în România este cea de supravieţuire la criza actuală.

„Chiar ieri (luni, n.r.) am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Horeca şi săptămânile trecute am avut numeroase întâlniri cu ei tocmai pentru a găsi soluţii, bule de oxigen cum le numim, fie prin anumite înlesniri, fie chiar prin măsuri active pentru a putea asigura supravieţuirea unor afaceri, industrii care au contribuit la bunăstarea României, care au fost bun platnici, dar care în momentele acestea, din cauza pandemiei, nu mai pot funcţiona în parametri normali şi chiar sunt nevoiţi să se închidă.

Lucrul acesta este trist pentru că se pierde know-how, se pierde capacitatea de a te dezvolta şi se pierde o industrie şi, atunci, interesul nostru este să nu se piardă lucrurile acestea, să îi ajutăm să fim foarte proactivi în măsurile pe care le adoptăm”, a mai spus Claudiu Năsui.