Pandemia de coronavirus face ravagii în România. Premierul Ludovic Orban vine cu știrea momentului. Vom avea parte de noi restricții. S-a aflat despre ce este vorba, dar și de când ni s-ar putea interzice circulația.

Circulația ar putea fi restricționată!

Premierul Ludovic Orban a anunțat, astăzi, că Guvernul ar putea impune noi restricții, printre care se numără și restricționarea circulației, în anumite orașe, pe timpul nopții. Măsura închiderii anumitor orașe în care incidența ratei de infectare a depășit pragul de trei la mia de locuitori a fost deja adoptată în Franța sau Belgia, tocmai pentru a preveni răspândirea infecției cu coronavirus.

„Avem în evaluare o astfel de decizie. Vrem să vedem, în schimb, efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege și hotărârea de guvern de prelungirea stării de alertă în cazul depășirii indicelui de 3.

Se face evaluare pentru că sunt deja localități importante, printre care și București, în care urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a fost declarația lui Ludovic Orban.

Astfel, printre orașele în care s-ar putea impune restricționarea circulației pe timp de noapte se numără și București, având în vedere că a fost depășită deja incidența de trei infectări la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Capitala României nu este singurul oraș cu probleme. În toate localitățile unde s-a depășit pragul de 3 la mia de locuitori în privința infectărilor va fi instituită această restricție.