"Este o altă sesizare, aceasta se referă la OUG 82, cealaltă priveşte OUG 79. Există o legătură importantă între cele două ordonanţe. În cadrul scurtei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii PNL, au subliniat principalele motive care în opinia dânşilor constituie aspecte de neconstituţionalitate şi pentru care ne-au cerut să le examinăm şi să sesizăm CCR. O vom face în cel mai scurt timp cu putinţă. Lucrăm la ambele ordonanţe. (…) Nu am luat o decizie. Anul acesta categoric (vom lua o decizie – n.r.)", a afirmat Victor Ciorbea, după ce liberalii au depus o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

Ciorbea a spus că a solicitat şi a primit documente şi precizări suplimentare în urma întâlnirii cu liderii confederaţiilor sindicale.