Dacă până acum Eugen Teodorovici a fost singurul care a adus acuzații la adresa conducerii PSD, acum, un alt membru al partidului vrea război. Este vorba despre Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor.

Într-o postare pe pagina personală de facebook, Răzvan Cuc susține că există într-adevăr un „plan de preluare-predare a partidului” , însă Paul Stănescu folosește „metehne vechi” pentru a-și păstra „funcția luată nedemocratic”.

„’Dacă nu ai un plan al tău, alții te vor include în planurile lor’. Când simți că pierzi controlul, ataci public fără să te uiți în jurul tău. Paul Stanescu & Co s-au trezit șefi peste Partid și se cred atotputernici. Când un membru PSD își permite să aibă propria opinie, să nu fie de acord cu Paul Stanescu & Co, devine ”un aventurier politic” care e ”preocupat doar de funcții”, scrie Cuc pe facebook.

Scopul scuză mijloacele?

Totodată, fostul ministru susține că mișcările făcute de actuala conducere interimară a partidului nu par a avea niciun scop final.

”Se spune că în politică scopul scuză mijloacele, însă ceea ce face actuala conducere interimară nu mai are niciun scop. Sau poate singurul scop este unul pe care îl știu doar ei și se pare ca o mare parte a partidului nu îl prea înțelege. În urmă cu un an, Paul Stănescu susținea că ”trebuie să lăsăm tinerii în fruntea partidului”.

Bineînțeles, atunci nu știa încă de planul de preluare-predare a partidului, iar acum folosește aceleași metehne vechi pentru a-și păstra funcția luată nedemocratic. Mă întreb cine sunt tinerii ăștia liberi care au preluat partidul? Paul Stănescu & Co?”, mai arată Cuc.

Oamenii s-au săturat

Fostul ministru consideră că românii pur și simplu ”s-au săturat de aceleași fețe” și că acesta este momentul oportun ca PSD să vină cu o viziune complet nouă.

”Actuala conducere PSD trebuie să înțeleagă că oamenii s-au săturat de aceleași fețe, e momentul ca în PSD să vină oameni cu experiență politică și cu o viziune nouă. E nevoie de un congres corect, democratic, cu dezbateri reale și critici constructive”, a mai scris Răzvan Cuc.