Potrivit senatorului PSD, social democrații vor să „evite abuzurile” și, deși vor vota starea de alertă, aceștia consideră că masca nu trebuie să fie obligatorie, cel puţin pentru anumite categorii, precum copiii.

„Vom vota starea de alertă. Este un gest de responsabilitate firesc, dar există în acest moment în comisii propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important. Oamenii trebuie să înțeleagă că distanțarea și măsurile de autoprotecție sunt cele mai importante.

În schimb, vrem să evităm abuzurile. Unul din ele este portul măștii. N-a fost obligatoriu în starea de urgență. Este obligatoriu în starea de alertă. Plecând de la necesitatea portului măștii, sperăm ca Guvernul să și asigure disponibilitatea acestora și gratuitatea lor pentru persoanele care sunt în situații financiare limită”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PSD.

Elevii nu trebuie să poarte măști?

Totodată, senatorul PSD a subliniat că este de acord cu faptul că masca de protecție „limitează transmiterea virusului”, însă aceasta nu trebuie impusă elevilor.

„S-a dovedit că portul măștii limitează transmiterea din partea unui potențial purtător al virusului și atunci în spații închise și în mijloace în transport în comun cred că ele sunt necesare”, a afirmat Romaşcanu.

„Totuși, acestea nu trebuie să fie totuși impuse elevilor, copiilor, pentru că tot aceleași studii spun că le fac mai mult rău, decât bine”, a mai adăugat senatorul PSD.