Margaret Thatcher a fost prima şi singura femeie care a condus vreodată un partid politic în Marea Britanie.

Chiar şi în 2011, o singură mare putere vestică este condusă de o femeie – este vorba de Germania, al cărei cancelar este Angela Merkel. "Cu toate astea, trebuie să recunoaşteţi că este puţin probabil că după 20 aceasta va fi subiectul unei producţii cinematografice de amploare, aşa cum este Thatcher acum", scrie Wall Street Journal.

Politica lui "or/or"

Margaret Thatcher a fost premierul Regatului Unit în perioada 1979 – 1990. Reformele sale la nivel politic, fiscal şi cele de pe piaţa muncii au pregătit terenul pentru boomul economic de la finele secolului XX şi începutul secolului XXI dar, cu toate acestea, după ce a părăsit scena politică, Thatcher a intrat oarecum într-un con de umbră.

Realizarea de câştiguri fără efort, a fost tema generaţiei de politicieni care i-a urmat lui Thatcher: Bill Clinton şi Tony Blair. Când Blair a venit la putere, în Marea Britanie sloganul lui era "Lucurile nu pot merge decât spre mai bine".

Optimismul era şi una din caracteristicile lui Thatcher, dar viziunea sa implica mai multă rigoare. Câştigurile nu sunt posibile fără durere, iar nimic nu se obţine fără puţin efort, era de părere aceasta.

Totodată, credinţa sa era că adevărurile dure trebuie spuse. A ei a fost politica bazată pe sintagma "or/or", în timp ce aceia care i-au urmat se ghidau mai degrabă după principiul "şi/şi", scrie ziarul american.

Din 2007, când au izbucnit primele scântei ale crizei creditelor, a devenit clar că politica lui "şi/şi", care încuraja cheltuielile fără măsură, atât de partea statelor, cât şi a sectorului privat, avea să conducă lumea vestică la colaps.

Un duşman al zonei euro

Începând cu 2010, când problema datoriilor s-a transferat de la indivizi la bănci şi, mai apoi, la nivelul statelor, una din convingerile lui Thatcher – care a depus un efort considerabil pentru a opri integrarea de la nivelul Uniunii Europene – a început să capete tot mai mult respect la nivelul pieţelor.

A fost împotriva introducerii monedei euro, aceasta fiind introdusă în piaţă după ce Thatcher a părăsit scena politică. În prezent, 17 din statele Uniunii Europene fac parte din zona euro, iar multe din acestea sunt în pragul falimentului.

Ce îi sfătuia pe britanici

Modelul său politic şi economic pornea de la un principiu extrem de simplu. "Să nu vă sperie discursul abstract al economiştilor şi politicienilor", îi sfătuia ea pe britanici. "Gândiţi politica raportându-vă la felul în care vă gospodăriţi la voi acasă". Acesta a fost de altfel un principiu de la care Margaret Thatcher nu s-a abătut vreodată: să nu cheltuiască mai mult decât îşi permite, să nu ducă o viaţă bazată pe împrumut.

Iar rezultatele obţinute de aceasta în cadrul mandatului sunt extrem de grăitoare. Impozitul maxim pe venit era de 98% în 1977 şi a coborât la 40% până în 1988. Totodată, în Marea Britanie s-au pierdut, cumulat, în cadrul grevelor din 1979, circa 29 milioane de zile, iar în 1986 se ajunse la doar 1,9 milioane de zile.

Totodtă, când a devenit premier, Thatcher trebuia să rezolve situaţia unei industrii puternic naţionalizate, care înregistra cel mai mare deficit la nivelul statelor din lumea dezvoltată. Când şi-a încheiat mandatul, conceptul de privatizare a fost cea mai preţioasă idee exportată vreodată de un politician.