În ciuda crizei economice, afacerile companiilor de rent a car cresc într-un ritm accelerat. Locul turiştilor, tot mai puţini şi tot mai strânşi la buzunar, a fost luat de companii.

Numărul străinilor care au vizitat România în primele cinci luni ale anului a scăzut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008, iar perioadele petrecute de aceştia în ţara noastră au fost cu 24% mai scurte. Mai mult, criza i-a făcut pe vizitatorii de peste hotare să se uite cu mare atenţie la cheltuieli. Mulţi dintre ei au tăiat, aşadar, de pe listă hotelurile de patru şi cinci stele, restaurantele de lux şi închirierile de maşini.

Cu toate acestea, cei mai importanţi jucători ai pieţei autohtone de rent a car se laudă cu evoluţii demne de vremuri de boom economic. „În primele şase luni ale lui 2009, numărul tranzacţiilor a crescut cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezervările turoperatorilor din Europa s-au majorat cu 129%, cele făcute de clienţi corporate cu 27%, tranzacţiile pentru replacement au evoluat până la plus 80%, în timp ce rezervările turoperatorilor din SUA şi Canada au scăzut cu 77%“, declară Mirela Olariu, marketing director al Avis România.

„Numărul de clienţi a crescut, în primul semestru, cu 20%, iar cifra de afaceri, cu 30%. Estimăm ca vom avea o cifră de afaceri de peste 3,5 milioane de euro în 2009, consolidându-ne, astfel, poziţia de lider pe piaţă“, arată, la rândul său, Dan Ştefan, director executiv al Autonom Rent a Car, firmă care deţine una dintre cele mai mari flote din România (peste 500 de vehicule).

Soluţia „mini lease“

Există o explicaţie destul de simplă pentru această tendinţă. „Dacă în primul semestru din 2008 peste 70% din clienţi proveneau din turism (leisure şi business), în 2009 raportul s-a inversat. Peste 55% din închirieri se fac către companii, fiind în principal vorba de contracte naţionale de oferire a unei maşini la schimb în caz de accident sau avarie, închirieri pe termen mediu pentru suplimentarea temporară a parcului existent sau externalizare completă prin leasing operaţional full service“, afirmă Dan Ştefan. Fleet Management Services (FMG) a simţit, la rândul ei, oportunităţile pieţei, hotărând în aprilie să ofere şi servicii de rent a car şi „mini lease“, profitând şi de numărul mare de maşini returnate către companiile de leasing. Şi celălalt membru al triadei care domină piaţa de profil, Sixt Nw Kopel, spune că primele şase luni au adus o creştere a numărului de tranzacţii. „Închirierile externe au evoluat cel mai bine, fiind cu 360% mai mari. În perioada estivală, numărul clienţilor turişti l-a depăşit pe al clienţilor business“, arată directorul general al companiei, Dudy Perry. El afirmă că nu au existat reduceri de tarife dictate de criză. Din contră, criza l-a ajutat să obţină preţuri mai bune pentru întreţinerea sau reînnoirea parcului de vehicule.

18 euro pe zi este preţul minim la care poate fi închiriată o maşină în România. Tariful este pentru clasa mini şi pentru închirieri de minim 30 de zile