Cine ar putea fi noul șef al Cancelariei premierului? A fost director la Rosal

Așadar, potrivit propunerii Consiliului Național al PLUS, cel care ar putea ocupa funcția de șef al Cancelariei premierului Florin Cîțu este Sergiu Horia Hossu.

Acesta a absolvit Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul UBB, specializarea Geologie, apoi un master în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul aceleiași universități. În 2017, Sergiu Horia Hossu a decis să urmeze cursurile MBA ale Universității Hull din Anglia, deținând o diplomă de Master of Business Administration.

Ce funcții a mai ocupat acesta

Sergiu Horia Hossu și-a desfășurat activitatea în două companii din IT, unde a ocupat funcția de director executiv Divizia Track la AROBS Transilvania Software și funcția de director comercial la Evozon.

Înainte de aceste funcții, el a ocupat poziția de Director executiv și Director pe zona Transilvania în compania Rosal, timp de 8 ani. Amintim că acesta a fost audiat în anul 2011 la DNA Cluj după ce procurorii au găsit mai multe carduri pentru achiziționarea de combustibil primite de la firma Rosal.

Ce alte propuneri au mai fost făcute pentru diferite funcții guvernamentale

Tudor Oprea – subsecretar de stat pentru digitalizare la Ministerul Educaţiei; A absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul York University (Toronto, Canada) şi un master în Sănătate Publică în cadrul Umea University (Suedia). A coordonat primul program public naţional de digitalizare a administraţiei publice (GovITHub), alături de 20 de bursieri, peste 300 de voluntari şi 1.700 de susţinători şi experţi. Este preşedintele filialei PLUS Braşov.

Mihail David – vicepreşedinte la Garda de Mediu A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În prezent, este director general adjunct la o firmă din domeniul transportului de marfă şi logistică. Activează de 14 ani ca voluntar în mediul ONG, în cadrul unor proiecte sociale, culturale şi de sănătate publică. Este preşedintele filialei PLUS Alba.

Silviu Iordache – prefect la Buzău / A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi un master în Managementul Proiectelor Internaţionale în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. A activat în mediul antreprenorial, dezvoltând afaceri în domeniul telecomunicaţiilor şi în cel al energiei regenerabile şi a fost consultant senior fonduri europene. Este membru al filialei PLUS Buzău, se arată într-un comunicat al PLUS.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin