Guvernul de la Beijing, care întotdeauna a făcut apel la dialog pentru a evita un conflict comercial cu Washingtonul ce ar putea afecta economia internaţională, a avertizat că va lua noi măsuri – fără a detalia care sunt acelea- pentru a face faţă conflictului iniţiat de SUA. 

„Dacă SUA insistă cu comportamentul său de protecţionism comercial, ignorând opoziţia Chinei şi comunitatea internaţională, China a merge până la capăt cu orice preţ şi va contracara dur", a precizat Ministerul chinez al Comerţului într-un comunicat. 

Conform Agerpres, acesta este un răspuns la anunţul de joi a lui Trump, care a spus că analizează impunerea unor tarife vamale de 100 miliarde de dolari Chinei, suplimentar faţă de cele de 50 de miliarde deja anunţate pentru sute de produse chinezeşti, ca răspuns la taxele pe care gigantul asiatic le-a impus SUA săptămâna aceasta. 

„Referitor la declaraţia SUA, nu doar că ascultăm ce spune, dar vom urmări şi acţiunile sale", au adăugat autorităţile din China, care au reiterat că nu doresc un război comercial la scară largă, dar nici nu se tem de acesta. 

În ultimele zile, Beijingul şi Washingtonul şi-au lansat provocări şi ameninţări aproape zilnic, la care au răspuns cu noi tranşe de taxe pentru importurile provenind din cele două ţări. 

China, care este a doilea partener comercial al SUA, a anunţat luni impunerea de taxe pentru 128 de produse americane, ca răspuns la tarifele vamale pe care Trump le-a anunţat luna trecută pentru importurile de oţel şi aluminiu din China, în valoare totală de 50 miliarde de dolari. 

Marţi, Biroul pentru politici comerciale al SUA (USTR) a răspuns cu o listă care include 1.300 de produse din China. Câteva ore mai târziu, China a anunţat impunerea de noi taxe de 25% pentru 106 produse importate din SUA, printre care soia, porumb, carne de vită, suc de portocale, tutun, automobile şi diferite tipuri de avioane, în valoare totală de 50 miliarde de dolari. 

În plus, Guvernul chinez a înaintat, joi, o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva SUA pentru taxele impuse importurilor din China, motivând că acestea sunt incompatibile cu Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GAAT). 

Escaladarea tensiunilor are loc cu câteva zile înainte de Forumul de la Boao, din China, de duminică, denumit "Davosul asiatic", o întâlnire a liderilor economici şi politici la care vor participa preşedintele Chinei, Xi Jinping, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, printre alţii. 

La ediţia din acest an se va acorda o atenţie specială procesului de reformă şi deschidere economică din China, dar, inevitabil, teama declanşării unui război economic între primele două mari puteri economice va fi prezentă pe ordinea de zi.