Declarația preşedintelui chinez i-a fost făcută omologului său rus în cursul unei convorbiri telefonice joi seară, ora Beijingului.

China „are dorinţa de a depune eforturi concertate cu Rusia şi toate celelalte ţări pentru (…) a păstra securitatea sanitară mondială”, a adăugat Xinhua, citată de agerpres.

„China are încrederea, capacitatea şi certitudinea că va ajunge la o victorie totală împotriva pandemiei”, a mai adăugat liderul de la Beijing omologului său rus.

Peste 9.000 de decese în lume

Până în prezent, coronavirusul,a făcut peste 9.800 de morţi în lume. Virusul ucigaș a apărut pentru prima dată în decembrie în oraşul chinez Wuhan din centrul ţării, iar potrivit unui bilanţ întocmit de AFP, acesta s-a extins până în prezent la 158 de ţări şi teritorii.

Guvernul chinez a fost criticat de unele ţări că nu a acţionat destul de repede şi că a ascuns informaţii în faţa pandemiei de coronavirus.

„Lumea plăteşte preţul ridicat pentru ceea ce au făcut ei”, a acuzat joi preşedintele american, Donald Trump, într-o conferinţă de presă la Casa Albă.