Schimbările propuse ar permite cuplurilor din mediul urban să aibă un al doilea copil, chiar dacă există un părinte care nu provine dintr-o familie cu doar un singur copil, a afirmat miercuri, citat de China Daily, Zhang Weiquing, fostul şef al Comisiei naţionale privind populaţia şi planificarea familială, în prezent membru al unui organism consultativ.

Conform regulilor în vigoare, cuplurile din mediul urban pot avea un al doilea copil dacă niciunul dintre părinţi nu are la rândul său un frate sau o soră. Relaxarea restricţiilor le va permite cuplurile de la oraşe să aibă mai mult de un copil.

Diverşi experţi au invocat provocările demografice tot mai mari în apelurile lor la reformarea acestei politice stricte, introdusă în 1979 pentru a limita naşterile în China, ţară care a ajuns în prezent la o populaţie de 1,34 miliarde de persoane.

Zhang a spus că respectiva comisie şi alte institute de cercetare privind populaţia au înaintat guvernului recomandări privind această politică. El a mai afirmat că orice schimbare va fi adoptată gradual.

‘Politica demografică a Chinei a ţinut întotdeauna cont de schimbările demografice, însă orice modificare a acestei politici ar trebui să fie graduală şi să ia în considerare situaţia din diferitele regiuni’, a mai explicat Zhang, citat de China Daily.

Noua politică ar putea fi implementată prima dată ‘în regiunile productive din punct de vedere economic’ şi în locurile care au respectat cu stricteţe actualele reglementări, a precizat publicaţia menţionată.