Avertismentul Chinei survine după ce săptămâna trecută, Marea Britanie a cerut operatorilor de telecomunicaţii să nu mai cumpere componente 5G de la Huawei, începând de la sfârşitul acestui an, şi să elimine din reţelele 5G toate componentele existente provenite de la grupul chinez, până în 2027, a relatat publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

În prezent, atât compania suedeză Ericsson cât şi cea finlandeză Nokia se numără printre beneficiarele imediate ale campaniei americane împotriva Huawei.

Totodată, ministerul chinez al Comerţului analizează măsuri de control al exporturilor care ar împiedica Nokia şi Ericsson să livreze produse fabricate în China în alte ţări.

Se interzice accesul la 5G?

Măsurile de retorsiune ar fi scenariul extrem pe care Beijingul l-ar folosi doar dacă ţările europene vor interzice accesul furnizorilor chinezi la reţelele lor 5G, a declarat o persoană citată de WSJ.

Până în acest moment, UE nu a recomandat o interzicere a Huawei, însă a publicat standarde de securitate pe care statele membre trebuie să le aplice atunci când folosesc furnizori consideraţi că implică un risc ridicat pentru reţelele 5G.

Nokia şi Ericsson nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.