Situat la limita sud-vestică a țării, în sudul Munților Aninei din județul Caraș-Severin, acesta este unul dintre locurile protejate ale României.

Parcul se întinde pe teritoriile administrative ale orașelor Anina și Oravița și pe cele ale comunelor: Bozovici, Cărbunari, Ciclova Română, Lăpușnicu Mare, Sasca Montană și Șopotu Nou.

Cheile Nerei atrag printr-o frumuseţe de-a dreptul sălbatică, dar şi prin poveşti şi legende nespuse care abia aşteaptă să fie descoperite. Mai mult, cascada Bigăr, parte a Cheilor Nerei, situată în Valea Minisului, din Muntii Aninei, judetul Caras-Severin, a fost inclusă, în urmă cu ceva timp, în topul celor mai frumoase și unice zece cascade din lume. Şi nu degeaba. Faimoasa cascadă are o frumuseţe aparte şi o înfăţişare pe măsură. Apa curge în mod uniform pe o stâncă foarte mare în formă de ciupercă, aceasta fiind “cucerită” de un mușchi verde.

Imagini pentru bigar

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este un adevărat izvor nesecat de frumuseţe. Cascada Bigăr nu este, nici pe departe, singura minune din acest colţ de sălbăticie. Cascada Vaioaga nu este nici ea cu nimic mai prejos. Vaioaga este aşezată de natură într-un cadru superb care îţi va lua ochii din prima.

Şi dacă tot vorbim despre ochi, să facem cunoştinţă şi cu… Lacul Ochiul Beiului, aflat în acelaşi peisaj fabulous. Pentru aţi putea îmbăta ochii cu o privelişte pe care nu o vei mai pierde niciodată din minte, vei fi nevoit să parcurgi un drum anevoios, dar îți va fi meritat efortul.

La destinație te va întâmpina un lac cu apa turcoaz, încremenit în mijlocul pădurii. Lacul carstic este alimentat de un izvor şi nu îngheata nici măcar pe timp de iarnă. Acesta are o adâncime de aproximativ 3,6 metri si o suprafata de 284 mp. Culoarea sa diferită și unică se datorează dioxidului de carbon și calcarului de pe fundul lacului.

Imagini pentru ochiul beiului

Pe lângă frumuseţea fabuloasă, Lacul Ochiul Beiului are şi o poveste care te-nfioară. Legenda spune că un bei hain ce deţinea aceste ţinuturi, avea un fiu cu ochi albaştri, care s-ar fi îndrăgostit de o localnică întâlnită în Poiana Florilor. Iubirea lor l-a înfuriat pe turc, iar acesta şi-a trimis oamenii să o ucidă pe valahă. Tânărul a plâns încontinuu, apoi a decis să-şi pună capăt zilelor, iar lacul s-a format din lacrimile scurse de ochii albaştri ai tânărului turc.

Dar să lăsăm în urmă lacrimile turcului cu ochi albaştri pentru că avem de descoperit alte minuni româneşti din Cheile Nerei. Urmează o altă cascadă de poveste…Beuşniţa. Calcarul dizolvat de apa râului Beu a format, în timp, cascadele. Beuşniţa are o înălţime de 15 metri, iar ea se dă în spectacol cel mai bine primăvara, când râul are volum. În verile secetoase este posibil ca Beuşnita să fie secată.

Imagini pentru beusnita

Trecem la un nou loc pitoresc din Cheile Nerei, dar şi…înfricoşător. Să facem cunoştinţă cu Lacul Dracului , cel mai mare lac carstic din România, Acesta a ajuns în actual formă după prăbuşirea tavanului peşterii. Pentru a ajunge la el trebuie să pleci din Sasca Romană către Cantonul Damian, apoi Poiana lui Vogiun şi să cobori până la lac, aflat în vecinătatea malului Nerei.

Numele lacului ascunde, bineînţeles, o altă legendă despre un bătrân păstor care îşi conducea caprele în jurul lacului albastru-verzui. În calea lui a apărut un om mic, care i-a cerut bătrânului să-i prăjească un peşte fără ca acesta să se îndoaie. Omul era chiar dracul. Păstorul a fost de acord, dar i-a cerut, la rândul său, să-i prăjească un cap de ţap fără ca acestuia să i se arate dinţii. Păstorul a luat peștele, l-a înfipt într-o țeapă pentru a nu se îndoi și l-a pus l-a prăjit. Dracul, la rândul lui, a luat și el capul de țap, l-a legat bine, dar când l-a pus la prăjit, acesta și-a arătat dinții.

De ciudă că a fost păcălit, dracul s-a aruncat în apele lacului, de unde și numele Lacul Dracului.

Imagini pentru lacul dracului

Deși lacul are 10 metri adâncime, se spune că nu ar avea fund, iar cine își va face curaj să facă baie în apele sale, nu se va mai întoarce niciodată.

Să trecem de la legendă, la…Cascada Șușara. Aceasta are o înălțime de aproximativ 15 m, iar apa cade într-un bazin cristalin. Din păcate, locul nu este foarte foarte promovat.

Imagini pentru susara

Dacă ajungi în Cheile Nerei, nu trebuie să ratezi în niciun caz Sasca Montană. Aici poți vizita Muzeul de etnograie Victor Tăutu, unde vei descoperi tradițiile locului, piese de mobilier, ceramica, covoare realizate manual, diverse obiecte, roci și minereuri din minele închise sau poti merge la Casa Verde, un experiment ecologic asemănător a unui hobbit.

La doar doi kilometri de Sasca Montană, turiștii pot vizita Mănăstirea Nera, dar și alte mănăstiri și biserici foarte vechi.

Sasca Montană

Pentru a putea vizita Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, turiștii se pot caza în apropiere. Prețurile de cazare încep de la 75 lei pe noapte și pot ajunge și la peste 100 lei pe noapte.

Puteți opta pentru Pensiunea Cheile Nerei, Pensiunea Casa cu Roti, Pensiunea Sasca, Casa Montană, etc.

Pensiunile asigură și diferite activități precum: parcurgerea râului Nera într-o barcă (rafting), tir cu arcul, plimbări cu bicicleta și diferite drumeții.

Pentru cei pofticioși, prețurile pentru o masă, în această zonă, variază între 20 lei și 30 lei.