Cheltuielile cu personalul sunt bugetate la 679,899 milioane de lei, cheltuielile de natură salarială fiind stabilite la 545 milioane de lei. Din acestea, 505 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu salariile, iar 40 milioane de lei bonusuri. 

Numărul de personal prognozat la finele anului este de 12.764, iar câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială se ridică la 3.528,56 lei. 

CFR Călători îşi propune pentru anul în curs investiţii în valoare de 76,940 milioane de lei. 

Compania deţine creanţe restante în sumă totală de 60 de milioane de lei, cuantumul plăţilor restante fiind de 178,5 milioane de lei. 

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. 

AGERPRES