CET Govora, cel de-al doilea mare agent economic al judeţului Vâlcea, societate subordonată Consiliului Judeţean Vâlcea, a depus o cerere de intrare în insolvenţă, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, de către conducerea companiei vâlcene.

În comunicat se menţionează că, după intrarea în insolvenţă a Oltchim, în 30 ianuarie 2013, CET Govora a pierdut 137 milioane de lei, respectiv datoria curentă a acestei companii către CET.

"Situaţia financiară şi economică s-a înrăutăţit şi în următorii ani, astfel încât, la mijlocul lunii octombrie 2015, la preluarea mandatului de către actualul Consiliu de Supraveghere şi de către actualul Directorat, s-a constatat atât creşterea datoriilor istorice, cât şi o acumulare de pierderi pe activitatea curentă. Astfel, noua conducere s-a confruntat încă din start cu lipsa stocului de rezervă propriu de cărbune al termocentralei, cu blocarea totală a transportului de cărbune, cu oprirea livrărilor de piese de schimb, materiale şi servicii de la peste 200 de furnizori şi cu o atitudine extrem de rezervată a băncii creditoare", se arată în comunicat.

Conform acestuia, managementul de criză aplicat de Directorat, cu aprobarea Consiliului de Supraveghere şi a conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, a condus la "normalizarea activităţilor curente", respectiv s-a asigurat ritmic întreaga cantitate de cărbune necesară pentru depăşirea iernii, s-au plătit sumele restante şi cele curente la furnizorul vital de gaze naturale, s-au contractat serviciile de transport cărbune şi cele de susţinere a activităţii excavatoarelor din cele trei cariere de la Berbeşti şi Alunu.

În ciuda tuturor acestor realizări, mai spune conducerea CET Govora, "blocajul financiar a revenit în forţă în aprilie", când CFR Marfă a pus în execuţie contra CET Govora, o creanţă de peste 20 de milioane de lei.

"În plus, banca creditoare a refuzat aprobarea prelungirii liniei de credit din 29 aprilie. Iar toate creanţele istorice de încasat de către CET Govora de la Oltchim, Ciech Soda România şi Compania Transelectrica, cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, n-au putut fi recuperate în întreaga perioadă noiembrie 2015 – martie 2016 decât în foarte mică măsură, deoarece creditorii mai sus menţionaţi, sub diverse motive, au refuzat rambursările", precizează sursa citată.

Având în vedere prevederile legii legate de creşterea creanţelor peste valoarea capitalului social, Directoratul CET Govora a transmis Consiliului de Supraveghere un raport din care rezultă faptul că societatea are indicatori financiari care recomandă insolvenţa.

"După trei săptămâni de analize şi discuţii pe marginea respectivului raport, s-a hotărât transmiterea cererii de insolvenţă a CET Govora către Tribunalul Vâlcea. Instanţa va lua în dezbatere acest dosar în data de 9 mai 2016", mai precizează sursa citată.

CET Govora, societate subordonată CJ Vâlcea, cu un număr de 1.600 de angajaţi, produce pe bază de combustibil fosil (cărbune) curent electric în sistemul naţional, abur industrial pentru societăţile din parcul industrial Râureni şi agent termic şi apă caldă menajeră în sistem centralizat pentru populaţia din Râmnicu Vâlcea. AGERPRES