‘Luni, centrala nucleară Krsko s-a oprit în mod automat, din cauza unor perturbări la o conductă de aburi din sistemul secundar’, a explicat conducerea centralei într-un comunicat. Incidentul nu a avut ‘niciun impact asupra mediului, nici alte efecte negative’, se precizează în acelaşi comunicat.

Situată la 90 de km la est de capitala slovenă Ljubljana, centrala a fost oprită în două rânduri în 2012. Activitatea ei a fost întreruptă prima dată timp de 42 de zile, în aprilie şi mai, pentru operaţiuni de mentenanţă, iar a doua oară, timp de trei zile, în octombrie, din cauza precipitaţiilor abundente şi creşterii nivelului râului Sava, care serveşte la răcirea instalaţiilor nucleare.

Centrala Krsko, construită în colaborare cu Croaţia, în vremea când aceste două ţări erau încă membre ale federaţiei iugoslave, produce aproximativ 40% din electricitatea slovenă.

Sursa: Agerpres