Ca urmare a creşterii numărului de infectări depistate, autorităţile nord-irlandeze au decis închiderea barurilor şi restaurantelor şi prelungirea cu două săptămâni a vacanţei elevilor, transmite agerpres.ro

Cele mai stricte restricții din Regatul Unit

Livrările la domiciliu şi comenzile la pachet din restaurante vor fi permise doar până la ora 23.00. Magazinele pot fi deschise, dar nu mai au voie să vândă băuturi alcoolice după ora 20.00. Sunt interzise adunările de peste 15 persoane, cu excepţia evenimentelor sportive autorizate.

Regimul de activitate cu telemuncă va trebui aplicat în toate situaţiile posibile, iar universităţilor li s-a cerut să ţină cursurile online în măsura în care se poate.

Şefa guvernului provincial, Arlene Foster, a declarat în parlamentul local că Irlanda de Nord se confruntă cu o creştere ‘foarte îngrijorătoare’ a numărului de cazuri şi de internări în spitale şi că executivul este hotărât ca măsurile să fie ‘limitate în timp’. Dacă transmiterea virusului nu va fi redusă, ‘vom ajunge în curând într-o situaţie foarte dificilă’, a avertizat ea, recunoscând în acelaşi timp că restricţiile sunt ‘dificile şi îngrijorătoare pentru multă lume’.

În Regatul Unit, epidemia de coronavirus s-a soldat până acum cu peste 43.000 de decese, un bilanţ mult mai grav decât în oricare altă ţară europeană. S-au raportat cel puţin 635.000 de cazuri de contaminare, dintre care 17.000 doar marţi. Premierul britanic Boris Johnson se confruntă cu presiuni tot mai mari pentru impunerea la scară naţională a unor restricţii similare cu cele din Irlanda de Nord.

Anglia închide restaurantele

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a emis un ordin prin care pub-urile şi restaurantele vor fi închise în mare parte din nordul Angliei, inclusiv în Manchester şi Liverpool, în încercarea de a opri răspândirea focarelor de COVID-19, conform informaţiilor apărute în publicaţia The Sun, transmite Reuters.

Marea Britanie, care a înregistrat cel mai mare număr de decese din Europa şi cea mai gravă contracţie economică a unei ţări dezvoltate, a raportat peste 14.000 de noi cazuri zilnice de contaminare cu noul coronavirus în numai două zile.

Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy