"Vârful tarifelor, de peste 18 euro/mp se înregistrează pentru proiectele noi, livrate de curând sau încă în construcţie în Piaţa Victoriei. Urmează apoi pe locul doi subzona Barbu Văcărescu- Floreasca, lângă centrul comercial Promenada şi pe locul trei subzona Casa Presei Libere, între acestea existând diferenţe şi de 2-3 euro/mp. Cele mai ieftine birouri din Bucureşti se găsesc în cartierele din Sud şi în zona Pipera-Tunari, mai îndepărtate de metrou, acolo unde se pot închiria spaţii în clădiri de birouri de la 8-9 euro/mp şi vile de la 7,5 euro/mp", se arată în analiza ESOP Consulting. 

Conform sursei citate, în 2017, pe piaţa birourilor din Bucureşti, apariţia unor proiecte noi cu finisaje şi dotări premium, dar şi cu o poziţionare excelentă, lângă Guvern, precum The Landmark şi Aviatorilor 8 au ridicat din nou media chiriilor pentru zona centru-nord, care se distanţează astfel ca nivel de zona centru-vest şi cea ultracentrală. 

"În zona centru-vest, unde, într-un timp foarte scurt, a crescut cel mai mult numărul proiectelor premium de birouri şi unde estimăm că se vor livra peste 250.000 mp, până în 2020, chiriile actuale sunt cuprinse între 12,5-14,5 euro/mp, pentru birouri de clasă A, la valori ce se află la nivelul din 2013-2014. Atenţie însă, pentru companiile care doresc poziţii bune şi clădiri de calitate deja existente, în care să se mute mâine soluţiile sunt din ce în ce mai puţine şi chiriile mai mari, cele mai multe livrări fiind aşteptate cel mai devreme la mijlocul anului 2018', a declarat Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting.

AGERPRES