Ţările „frugale” (Olanda, Austria, Danemarca, Suedia) se opun planului de recuperare post-Covid. Dar cetățenii lor nu sunt anti-europeni. Provocarea este de a face aceste ţări să treacă de la statut de „econoame” cu piciorul pe frână, la cel de „transformatoare”.

Dinamica relațiilor de putere în UE s-a schimbat în ultimii ani. Am vorbit multă vreme despre forța motorului franco-german, a „Club Med” și – în contextul bugetului UE – a celor două țări de frunte ale grupului Vişegrad, Ungaria și Polonia … Dar, în 2020, am asistat la nașterea unei noi alianțe, cuprinzând unele dintre cele mai prospere state membre din Europa.

Acest grup, condus de lideri ambițioși precum austriacul Sebastian Kurz, danezul Mette Frederiksen, olandezul Mark Rutte și suedezul Stefan Löfven, au făcut valuri în discuțiile despre bugetul Uniunii: s-au arătat intransigenţi pentru a contesta finanțarea suplimentară și pentru a aplica regulile statului de drept în UE-27.

Aceste țări s-au reunit sub numele „cei patru frugali”. În negocierile privind pachetul de relansare, Finlanda s-a aliniat, de asemenea, grupului ca membru informal.

Această etichetă este însă înșelătoare și ar putea deveni o capcană, devalorizând aceste țări și împiedicându-le să obțină rezultatele pe care le doresc cu adevărat cetățenii lor. În contextul crizei Covid-19, liderii lor ar trebui să fie în prima linie pentru a reinventa Europa și a-și proteja cetățenii, în loc să tergiverseze lucrurile atunci când vine vorba de cheltuielile UE.

Un nou sondaj de opinie, comandat de ECFR, a constatat că, spre deosebire de stereotipurile potrivit cărora „numără boabele de fasole”, cetățenii acestor țări sunt de fapt în favoarea cheltuirii de bani pentru Europa. Aproape 8 din 10 respondenți au respins afirmația potrivit căreia „UE cheltuie prea mulți bani”, iar majoritatea consideră că apartenența lor la UE are avantaje esenţiale: libera circulație a persoanelor și bunurilor; cooperarea în materie de securitate, justiție și terorism; acțiuni colective pe probleme precum apărarea și clima, pe care le consideră drept principalele atuuri ale țării lor. Doar 9% dintre cei chestionați consideră că apartenența lor la UE nu le aduce nimic, scrie Mark Leonard, cofondator și director al Consiliului European pentru Relații Internaționale, în Le Nouvel Observateur.

Acest rezultat discreditează acuzația de „frugalitate” sau eurocepticism. El arată că preocupările cetățenilor acestor țări se află în altă parte, când vine vorba de finanțarea UE. Munca mea asupra opiniei publice din ultimii ani sugerează că cetățenii din cele mai frugale țări consideră Europa ca un element crucial în pregătirea țării lor pentru o lume mai periculoasă. Dar pentru a face acest lucru, instituțiile europene și statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a arăta modul în care acțiunea colectivă europeană se poate adapta la provocările secolului al XXI.

Sondajul nostru a relevat două seturi de preocupări care vor trebui abordate.

În primul rând, pentru a convinge cetățenii că UE ia în serios lupta împotriva corupției și a încălcărilor statului de drept. Potențialul „jaf” este o frică majoră în „statele frugale”, potrivit sondajului ECFR, și este o frică invocată de aproximativ 40% dintre cei chestionați ca parte a pachetului de stimulare al UE. Liderii așa-numitelor țări „frugale” ar trebui să se asigure că discuțiile privind legarea cheltuielilor UE de statul de drept și corupție nu sunt neglijate pentru a evita o recesiune globală. Președinția germană a UE poate juca un rol crucial în atragerea atenției europenilor asupra acestor probleme.

A doua preocupare majoră a acestor cetățeni ai așa-numitelor state membre „frugale” este percepția pe care aceștia o au despre diminuarea influenţei țării lor în procesul decizional european. Mai mult de 4 din 10 cred că poziția țării lor în UE a slăbit în ultimii ani. Acest sentiment este deosebit de pronunțat în Finlanda, unde aproape jumătate dintre respondenți consideră că influența țării lor a „scăzut” în ultimii doi sau trei ani, precum și în Olanda (43%) și Suedia (43%). La dreapta, aceste cifre sunt mult mai mari; sunt astronomice printre susținătorii Adevăraților Finlandezi, Noii Drepte a Danemarcei și Democraților din Suedia.

Dacă liderii ţărilor „frugale” sunt capabili să lase să se înțeleagă că scopul lor nu este pur și simplu acela de a bloca ideile proaste ale altora, ci de a încerca să pregătească secolul XXI al UE, ar putea fi capabili să inverseze această percepţie. În loc să încerce să reducă pachetul de stimuli cât mai mult posibil, aceștia ar trebui să se asigure că fondurile sunt cheltuite pentru modernizarea Europei, pentru tranziția ecologică și, dincolo de simpla retorică privind inovația digitală, pentru apariția unor companii de talie mondială în acest domeniu. Acest lucru le-ar permite țărilor în cauză să treacă de la statutul de „patru frugali” la cel de „cinci transformatori”.

Liderii europeni de la Bruxelles, Paris și Berlin, precum și de la Madrid și Roma, trebuie să încurajeze această trecere de la „frugalitate” la „transformare”. Acest lucru ar putea fi realizat prin extinderea grupului de frunte, dincolo de motorul franco-german, astfel încât problemele majore, precum schimbările climatice și impozitarea, să poată beneficia de intrările și sprijinul unui grup mai mare de state membre.

Provocarea frugalității în epoca Covid este diferită de cea care a apărut în timpul crizei euro. Provocarea de acum nu este dacă să cheltuiți bani pentru Europa, ci mai degrabă cum să-i cheltuiți.

După cum arată sondajele ECFR, cetățenii Austriei, Danemarcei, Finlandei, Olandei și Suediei se aliniază în mare măsură la aceste politici, iar aceste poziții nu sunt atât de diferite de cele ale Franței și Germaniei. Obstacolul care trebuie depășit este de a arăta cetățenilor că cheltuielile UE nu vor fi irosite pentru guvernele corupte sau prioritățile înapoi. Dacă cetățenii acestor state consideră că sunt o cantitate neglijabilă, cel mai probabil vor cădea din nou în „frugalitate”.

Dar dacă simt că planul european de redresare îi va ajuta să-și apere sănătatea, locurile de muncă și suveranitatea într-o lume periculoasă, ei pot face Europa să avanseze în timpul crizei, în loc să dea înapoi.