Primăria sectorului 6 din București a găsit calea legală de a repara parcul Moghioroș şi de a-i aduce îmbunătăţiri: analiză legislativă, calcule, planuri, corespondenţă pe tema fondurilor europene, cu entităţile de resort de la Bruxelles şi, bineînţeles, câteva milioane de euro în plus.

Elena Udrea, ca ministru al Dezvoltarii, şi Cristian Poteraş, ca primar al Sectorului 6, şi-au dorit încă din 2014 modernizarea Parcului Drumului Taberei. I-au anunţat viitorul printr-un clip cu… violina pe fundal.

Preţul proiectului  este de 18 milioane de euro. Pentru aceşti bani, constructorii au făcut amenajări în grabă, cu materiale inadecvate. Nu au prevăzut nici măcar sistem de canalizare. Apoi, de-a lungul timpului au apărut tot felul de probleme. În iulie 2017 şi-n aprilie 2018, reporterii Digi24 au filmat cişmele defecte, alei şi bănci distruse, pereţi compromişi, locuri de joacă periculoase şi garduri rupte.

Nemulţumiţi, cetăţenii zonei cereau anul trecut chiar o anchetă a procurorilor.

Oficialii Primăriei Sectorului 6 au precizat că nu pot repara o investiţie realizată cu bani europeni şi aflată în garanţia de cinci ani. În aprilie anul acesta însă, aceleaşi autorităţi locale au anunţat că investiţia nu are proces-verbal de recepţie şi că nu se poate activa mentenanţa parcului. Au găsit totuşi calea legală, prin care se puteau aproba reparaţiile. Şantierul a început în iunie, iar după alte milioane de lei investite… parcul are acum garduri, locuri de joacă şi alei noi, mobilier nou, sistem nou de drenaj, irigaţii, iluminat panoramic, peisagistică, info-chioşcuri funcţionale şi chiar fazani şi raţe sălbatice.

„Nu aveai voie să vii nici măcar să mături în parc! Un an şi jumătate a trebuit să urmăm paşii legali astfel încât această procedură să fie finalizată. Uniunea Europeană îţi permite să aduci modificări care aduc plus-valoare proiectului. Noi asta am făcut”, a spus Gabriel Mutu – primarul Sectorului 6, potrivit Digi24.

Noile investiţii sunt păzite la fiecare colţ de alee de poliţişti locali. 24 de ore din 24. Acum, dacă vrei să joci baschet, tenis de câmp sau de masă… trebuie să prezinţi buletinul. Eşti filmat permanent şi îţi asumi orice faci.

Cel mai scumpă investiţie europeană într-un parc din România mai aduce o noutate: va avea propriul manager. Cu biroul la şahişti, sub pasarelă.