Obligațiuni în valoare de 150 mil. euro vor fi preluate de fondul Canada Pension Plan Investment Board (CPPIB), cel mai mare fond de pensii canadian şi unul dintre cei mai prestigioşi investitori din lume, iar restul, cu o valoare de 30 mil. euro, vor fi preluate de fonduri administrate de Cairn Capital.

Sumele rezultate din tranzacționarea obligațiunilor vor fi îndreptate către refinanțarea unei datorii de 100 de mil. euro acordată de fonduri de investiții gestionate de York Capital și Oak Hill Advisors în 2015. Cele două fonduri deţin împreună 37,7% din acţiunile Globalworth, listată la Bursa de la Londra. Restul sumei va fi întreptată către refinanţarea a trei linii de credit acordate către trei companii din România ale Globalworth.

Obligațiunea este listată la bursa Channel Islands și este garantată cu patru dintre activele imobiliare ale companiei lui Papalekas.

„Globalworth are o prezență locală puternică și o expertiză demonstrată, ceea ce ne permite sa profităm de oportunitățile de investiții care apar”, a spus Dimitris Raptis, cofondator şi Deputy Chief Executive Officer al Globalworth.

CPPIB este o organizație specializată în managementul investițiilor care investește fondurile excedentare ale Canada Pension Plan (CPP) pentru a plăti beneficiile curente în numele a 19 milioane de contributori și beneficiari. CPPIB este condus independent față de Canada Pension Plan. La 31 martie 2016, fondurile CPP erau de 278,9 miliarde de dolari canadieni. CPPIB a făcut parte dintr-un consorţiu care a investit 300 mil. dolari în Skype în 2009. Doi ani mai târziu şi-a vândut participaţia către Microsoft pentru 1,1 mld. dolari.

De cealaltă parte, Cairn Capital este o companie cu sediul la Londra fondată în 2004, care oferă servicii complete de management al activelor de credit, consultanță și restructurare valori mobiliare. Cairn Capital are la dispoziție 11,8  miliarde de dolari, dintre care 2,1 miliarde de dolari reprezintă active gestionate la nivel discreționar.

”Această investiție condusă de CPPIB este o dovadă a progesului pieţei româneşti, cât și a raportului atractiv dintre risc și randament oferit în prezent de piața imobiliară locală. Ne așteptăm ca această tranzacție să amplifice sentimentul pozitiv deja prezent pe piață și să conducă la o lichiditate mai ridicată și susținută a pieței în viitorul apropiat”, a declarat Robert Miklo, director asociat investiții în cadrul Colliers International, companie care a intermediat această tranzacţie.

Te-ar putea interesa și: