VOTEAZĂ AICI!

România s-a aflat, și anul trecut, între cele mai atractive piețe pentru companiile care nu aveau, încă, prezență aici. Fie că vorbim de retail, IT&C, industria de medicamente, real estate sau alte industrii, precum cea auto, sunt tot atâtea domenii unde companiile se pot remarca. La finele lunii mai, vom desemna și premia câștigătorii pentru această categorie în cadrul Galei Premiilor „Excelența în Management“. 

Francisco J. Riberas, președintele și CEO al Gestamp


În luna martie a acestui an, compania spaniolă Gestamp a preluat furnizorul Automobile Dacia, MPO România extinzându-și astfel activitatea în țara noastră. Producător internațional de componente din tablă pentru caroserii și șasiuri, Gestamp își adaugă astfel în portofoliu a 21-una țară. Investiția din România are drept scop producția și furnizarea de componente auto pentru uzinele Automobile Dacia și Ford. Conform lui Francisco J. Riberas, președintele și CEO al firmei spaniole, „România este o țară cu prezent și viitor foarte promițătoare în sectorul auto“. Gestamp are 98 de fabrici în întreaga lume, cu alte 10 aflate în fază de construcție și 12 centre de cercetare și dezvoltare. Cifra sa de afaceri anuală este de circa 7,5 miliarde de euro, iar numărul de angajați a atins 36.000.

 

Alexandros Doukas, CEO al companiei Forever


Cu sediul în Los Angeles, Forever 21 este unul dintre cei mai mari retaileri de modă din lume, cu o reţea de peste 700 de magazine la nivel mondial. Modelul de „fast fashion“ adoptat de Forever 21 se bazează pe menţinerea permanentă a interesului faţă de magazine, prin actualizarea zilnică a stocurilor. Primul magazin a fost deschis anul trecut în noul mall ParkLake din București. Alexandros Doukas, CEO al companiei Forever 21 în regim de franciză, cu rol cheie în planul de business, declara atunci că România are un potenţial mare, ca ţară, iar designul inovator şi combinaţia de chiriaşi din centrul comercial ParkLake este mediul perfect pentru oferta comerciantului. Lansarea în România este parte din expansiunea extensivă a Teren Management Europe, francizat exclusiv al brand-ului Forever 21 în 9 ţări din Europa.

 

Adrian Dumitrescu, managing partner QAZ Fashion Retail

 


Cel mai mare retailer de haine portughez pentru femei, Lanidor, a deschis anul trecut primul magazin în România, în centrul comercial Park Lake, din București. Brandul a intrat pe piața locală sub formă de franciză, deținută de către firma QAZ Fashion Retail, reprezentată prin Adrian Dumitrescu, managing partner. Povestea brandului portughez a început în 1966, odată cu decizia proprietarului fabricii care producea fire pentru tricotaje de a deschide un magazin de prezentare pentru a-și vinde produsele mai ușor. Începând cu anii ’80, lanțul de magazine a intrat pe segmentul de îmbrăcăminte pentru femei „ready-to-wear“. Mai apoi, în anii ’90, s-a transformat într-o rețea de magazine. Lanidor este prezent cu unități deschise în zece țări din Uniunea Europeană, dar și din afara continentului, România fiind cea de-a 11-a țară în care brandul de modă este disponibil.

Marie Honda, managing director COS

 


Grupul suedez H&M a deschis primul magazin din România sub brandul COS în primăvara anului trecut, pe Calea Victoriei, în București, iar al doilea anul acesta, în Băneasa Shopping City. Marie Honda, în prezent managing director COS, a avut un rol important în acest proces. Crescând în Stockholm, aceasta a fost inspirată de o multitudine de manifestări creative, inclusiv de ilustrație, grafică și design vestimentar și a ales să urmeze studii care să reflecte aceste interese variate. Pentru început, a participat la un curs de croitorie la Folkuniveritet, în orașul său natal, Stockholm. Mai apoi, s-a mutat la Londra pentru a urma programul de studii „Achiziții și Promovarea produselor“, la Colegiul de modă din Londra. Treptat, continuând să studieze și lucrând mai mulți ani în cadrul grupului H&M, Marie Honda a devenit, în 2011, directorul executiv al mărcii COS. Brandul, care are o gamă largă de produse, s-a lansat în Martie 2007, în Londra, iar acum a crescut la un număr de 204 magazine, în 33 de țări. 

 

Lee Kok Sun, director de investiţii la GIC Real Estate


După ce a muncit peste 20 de ani pentru fondul suveran al statului Singapore, Lee Kok Sun a primit în iunie anul trecut coordonarea diviziei imobiliare a GIC (cunoscut anterior drept Government of Singapore Investment Corporation). Din noua poziţie de director de investiţii al GIC Real Estate, el a fost implicat, din partea cumpărătorului, în cea mai mare tranzacţie imobiliară încheiată în Europa anul trecut. GIC a cumpărat platforma P3 de la fondul american TPG Real Estate şi de la partenerul său canadian Ivanhoé Cambridge. Investitorii au încasat 2,4 mld. euro de pe urma acestei vânzări. Tranzacţia a avut ecou şi în piaţa românească, unde P3 deţine cel mai mare parc logistic din ţară. Valoarea locală a tranzacţiei a fost estimată de consultanţii imobiliari la circa 180 mil. euro, ceea ce a plasat-o pe locul doi ca mărime în 2016. La scurt timp după intrarea GIC în acţionariatul P3, compania a anunţat că este pregătită să dezvolte terenurile pe care le deţine în România şi să achiziţioneze altele noi.

 

Ingolf Planer, CEO Alu Menziken

 


Elvețienii de la Alu Menziken au demarat la începutul acestui an construirea unei uzine de extrudare și turnare a aluminiului în localitatea Medieșu Aurit, în apropiere de Satu Mare. Conform lui Ingolf Planer, CEO al companiei, investiția totală se va ridica la 50 de milioane de euro și va fi finalizată în cursul anului 2018, când în cele două hale care vor ocupa circa 20.000 mp vor lucra, în prima fază, 250 de angajați. „În ultimii ani am luat numeroase măsuri pentru a deveni o companie modernă. Odată cu uzina din România, vom fi mai bine pregătiți pentru viitor și pentru flexibilitatea pe care ne-o cer clienții și piața“, a declarat Ingolf Planer, CEO Alu Menziken. Produsele Alu Menziken de la Medieșu Aurit vor fi furnizate unor companii din Industria aerospațială și cea auto. Alu Menziken este o subsidiară a grupului industrial elvețian Montana Tech Components.

Daniel Bran, director general Accord

 


Pe o piață farmaceutică competitivă și destul de impredictibilă, anul trecut a mai apărut un producător de medicamente pe segmentul de retail. Este vorba despre Accord Healthcare, divizia internațională a grupului indian de generice Intas, condusă, la noi, de Daniel Bran. Dacă în octombrie 2015 era înregistrată noua subsidiară, în perioada februarie-martie 2016 începeau vânzările, pentru ca până la finele anului trecut Accord România să raporteze vânzări de peste 3 milioane de euro, cu 15 produse înregistrate în țară, majoritatea oncologice și hematologice. Printre planurile companiei, se numără extinderea portofoliului cu cel puțin 15 produse noi pe an, intrând și în arii terapeutice precum sistem nervos, antiinfecțioase, imunologie.

 

Alina Șandru, director local RES Software 


RES, companie specializată în tehnologizarea spațiilor de lucru digitale, a intrat pe piața din România prin deschiderea unui centru de Research & Development în București, în luna iulie a anului trecut. RES oferă soluții de digital workspace pentru un număr de peste 2.500 de companii din întreaga lume, printre care Hyundai, ING și Intuit, are birouri în țări din Europa și din Statele Unite ale Americii și este formată dintr-o echipă internațională care numără 330 de angajați. Pentru soluțiile de securitate și pentru aplicațiile pe care le dezvoltă, compania colaborează cu parteneri precum IBM, Microsoft și Citrix. Biroul local al RES este condus de Alina Şandru, care ocupă poziţia de Director Software Engineering Operations. În trecut, aceasta a mai lucrat la Stefanini ca HR manager şi Account manager. 

Juraj Šaštinský , director de investiţii la PPF Real Estate


La un an după ce a preluat atribuţiile de coordonare a activităţilor investiţionale ale PPF Real Estate, Juraj Šaštinský  a facilitat intrarea companiei pe piaţa imobiliară românească. Šaštinský lucrează pentru firma celui mai bogat ceh, Petr Kellner, din iunie 2015 şi se ocupă de evaluarea deciziilor de investiţii pe piaţa cehă, slovacă, germană, românească şi potenţiale noi pieţe. Anterior, a lucrat peste trei ani pentru investitorul imobiliar ceh Lordship. În toamna anului trecut, managerul a coordonat achiziţia clădirii de birouri Metropolis Center din Bucureşti pentru circa 50 mil. euro. Fondul de investiţii PPF Real Estate a cumpărat imobilul de la firma austriacă Soravia. Acesta a fost doar începutul. Grupul lui Kellner a depus o ofertă şi pentru preluarea operaţiunilor din Europa Centrală şi de Est ale grupului sud-african SAB Miller, care deţinea brandul Ursus în România, însă a pierdut în faţa japonezilor de la Asahi. Brokerii imobiliari vorbesc deja despre faptul că cehul vizează alte plasamente imobiliare la nivel local.

Takaya Shimada, președinte și CEO Roki Holdings Co 

Roki Holdings Co, grup japonez specializt în producția de filtre auto, a închiriat la finalul lui 2016 o suprafață de 5.500 de metri pătrați în parcul industrial CTP din Arad. Conform oficialilor niponi aflați sub conducerea CEO-ului Takaya Shimada, în noul spațiu de producție vor lucra, începând de anul viitor, 50 de persoane. Dacă totul va merge bine în România, Roki Holdings are în plan extinderea contractului de închiriere, a producției, precum și dublarea numărului de muncitori. În prezent japonezii controlează 13 companii, inclusiv Roki Romania Manufacturing SRL, care produc pentru clienți precum AB Volvo, Allison, Aisin, Daihatsu, Ducati, GM, Honda, Mitsubishi, Nissan sau Toyota.