„În cadrul anchetei demarate în luna februarie, Consiliul Concurenţei va colabora cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru a analiza dacă centralele de producere a energiei electrice din structura celor doi producători de gaze naturale au beneficiat de condiţii diferite comparativ cu cele în care Romgaz SA şi OMV Petrom SA furnizează gaze naturale către alţi consumatori din România”, precizează autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Cantităţile de gaze naturale produse anual de Romgaz şi OMV Petrom, împreună, reprezintă peste 94% din totalul producţiei interne de gaze naturale.

Cei doi producători au structuri integrate incluzând şi unităţi de producere a energiei electrice ce utilizează drept combustibil gazele naturale.

Astfel, Romgaz este producător de energie electrică prin intermediul Sucursalei de Producţie Energie Electrice (SPEE), care include centrala termoelectrică Iernut, cu o putere instalată de 600 MW şi o capacitate de a produce energie electrică reprezentând cca. 5% din producţia de energie electrică la nivel naţional. De asemenea, în cadrul unui proiect experimental al Romgaz SA, gazele naturale provenite din două sonde de la Cojocna sunt utilizate ca gaze de combustie pentru două agregate de producere a energiei electrice (fiecare cu o putere instalată de 1,5 MW).

Compania OMV Petrom este prezentă pe piaţa de electricitate din România atât ca producător, cât şi ca furnizor (deţine licenţă de furnizare a energiei electrice din anul 2009). OMV Petrom deţine centrala electrică de la Brazi, având o capacitate instalată de 860 MW (în funcţiune din 2012), care poate asigura până la aproximativ 10% din necesarul de energie electrică la nivel naţional.