Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a transmis într-o postare pe pagina sa de Facebook faptul că persoanele care vor săvârși acte de cruzime asupra animalelor vor fi sancționați dur de către Poliția Animalelor. Acesta punctează că sancțiunile pot ajunge și la închisoare.

De asemenea, Antonel Tănase a venit și cu precizări în legătură cu modalitățile prin care românii pot face sesizări. În cazul unei urgențe, acesta a precizat că se poate apela la numărul 112, iar în cazul în care nu este vorba de o urgență, se vor depune sesizări la sediile Poliției, prin e-mail sau contactare directă a polițiștilor.

„După cum probabil ați aflat, Poliția Animalelor a luat ființă și este operațională. Încă se află la început de drum, dar este pentru prima dată în istoria legislativă a României când cruzimea asupra animalelor va fi pedepsită cu închisoarea. Legea obligă MAI și DSV să aplice prevederile în colaborare cu instituțiile de specialitate, iar Poliția Animalelor va aplica ferm legea față de cei care abuzează, maltratează sau omoară animale cu cruzime.

Astăzi vreau să vorbim despre modalitățile prin care cetățenii pot sesiza Poliția Animalelor.

Dacă animalul este într-o situație de urgență, în care este imediat necesară înștiințarea Poliției, apelarea se face la 112, aplicabil pentru toate urgențele de la nivel național. Dacă vorbim despre o situație cu animale aflate în dificultate, dar care nu este o urgență, oamenii pot depune sesizări direct la sediile Poliției, prin e-mail sau contactare directă a polițiștilor din teren.

Rolul Poliției Animalelor nu este doar să scoată în afara societății persoanele care comit fapte ilegale, ci să ofere protecție animalului cu probleme. Ordinul de plasare este noutatea adusă de legislația nou adoptată, instrument mult așteptat atât de societatea civilă, cât și de Poliție. Mai precis, polițistul care constată că un animal se află în pericol, poate legal să îl extragă din situația, locul și starea respective și să îl încredințeze unui serviciu specializat constituit la nivelul consiliilor județene, unde poate primi îngrijire”, a scris Antonel Tănase.

Cine va conduce Poliția Animalelor

Secretarul general al Guvernului a mai spus că Poliția Animalelor este condusă de comisarul-șef Daniel Radu.

„Poliția Animalelor este condusă de domnul comisar-șef Daniel Radu, un mare iubitor de animale și profesionist fără cusur.

Poliția Animalelor se va ocupa cu depistarea și sancționarea persoanelor care săvârșesc cruzimi asupra animalelor, prevenirea și sancționarea exemplară a celor care nu sterilizează și abandonează animale; sancționarea autorităților, consilii județene și municipale, care nu au înființate adăposturi; sancționarea dură a traficanților de animale și a braconierilor; înființarea registrului unic de evidență a celor care au comis cruzimi asupra animalelor.

Sperăm că aceste vești sunt bune pentru cei care iubesc animalele și au așteptat această lege care ne protejează mai bine prietenii”, a mai transmis Antonel Tănase pe pagina sa de Facebook.