O creștere bruscă a cererii în urma unui șoc al ofertei este o „rețetă clasică” pentru o creștere a inflației, a scris Christopher Wood, șeful global al strategiei de la Jefferies, într-un text din 4 aprilie, potrivit Marketwatch.

„Rezultatul este că, odată cu redeschiderea economiei, investitorii ar trebui să fie pregătiți pentru cea mai mare frică inflaționistă din America, din ultimii 40 de ani. În 1980, fostul președinte al Fed, Paul Volcker, a zdrobit inflația de două cifre, impunând rate ale dobânzii reale asupra economiei americane”, a spus Wood.

Datele din următoarele câteva luni vor fi atent analizate, dar orice fel de „frică a inflației” pe termen scurt este probabil mai degrabă o „ciudățenie de date” ,legată de efectele de bază, de recenta creștere a prețurilor materiilor prime sau de crize în lanțurile de aprovizionare, a spus Brian Nick, strateg șef de investiții la Nuveen.

Efectele de bază sunt comparația cu prețurile de acum un an, care erau adesea anormal de scăzute ca urmare a pandemiei. Asta înseamnă că inflația va apărea pronunțată, chiar dacă prețurile se întorc doar la niveluri pre-pandemice sau se ridică ușor peste.

Între timp, Fed a precizat că nu se așteaptă ca inflația să se dovedească rezistentă și este dispusă să tolereze o economie care împinge inflația peste obiectivul obișnuit de 2% pentru o perioadă nespecificată, înainte de a se retrage din eforturile sale extraordinare de stimulare monetară.

Rata de rentabilitate pe 10 ani, considerată uneori ca ceea ce dețin deținătorii de valori mobiliare protejate împotriva inflației, anticipînd prețurile de consum în medie în următorul deceniu, s-a situat marți la 2,32%. Marcând astfel cel mai înalt nivel de la mijlocul anului 2013.

Dar perspectivele inflației pe un orizont mai scurt sunt și mai accentuate.

„Pentru a se feri de posibilitatea creșterii inflației, investitorii ar putea lua în considerare înlocuirea obligațiunilor tradiționale și a acțiunilor de creștere cu obligațiuni sensibile la creștere și acțiuni sensibile la rate, pentru a se asigura că portofoliile rămân diversificate și își îndeplinesc obiectivele de investiții”, a scris Christopher Wood.