Directorul Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara susține că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 a început să crească, iar secția de Terapie Intensivă este plină. Din păcate, acesta mărturisește că medicii trebuie acum să ducă o luptă pe două fronturi: cu boala și cu teoria conspirației. Cristian Oancea spune că au pacienți care refuză tratamentul spunând că nu vrea ca medicii să facă experimente pe el.

„La Babes mai avem 6 sau 7 locuri libere, dar este o dinamica continua, pentru ca ne ajutam cu colegii de la Spitalul CFR, care preiau cazurile asimptomatice sau usoare. La noi, Terapia Intensiva este plina, sunt 4 locuri si toate sunt ocupate, sunt pacienti care cred mai mult in teoria conspiratiei decat in tratamentul medicamentos. Avem in Terapie un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus ca nu vrea sa facem experimente pe el. Din pacate, acum este la Terapie Intensiva si nu putem decat sa ii dam tratament suportiv”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babes din Timisoara.

Cristian Oancea: Va fi mai rău!

Acesta spune că toată munca medicilor „s-a dus pe apa Sâmbetei” pentru că majoritatea românilor sunt adepți ai teoriei conspirației și refuză tratamentul. Oancea avertizează și transmite în același timp un mesaj către aceștia.

„Va fi din rau in mai rau. Cam 70% sunt adeptii teoriei conspiratiei. Nu avem cu cine sa luptam. Suntem dezarmati. Toata munca noastra s-a dus pe apa Sambetei. Pacientii au refuzat tratamentul sustinand ca nu vor sa facem experimente pe ei. Nu mai avem arme. Nu te poti lupta cu prostia, cu ignoranta si cu conspiratia, cu indolenta, cu nesimtirea, cu iresponsabilitatea. Nu ai ce sa-i mai faci. Ii asteptam in spitale, unde avem si lumanari. Ei cred ca se fac bine de la natura. Avem pacienti relativ tineri, intre 50 si 70 de ani”, a adaugat medicul Cristian Oancea pentru sursa citată.

Conform raportului de astăzi al Grupului de Comunicare Strategică, cel mai recent bilanț în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus arată că s-au înregistrat 413 noi cazuri la nivel național și 7 noi cazuri în Timiș față de raportarea de duminică.