Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, în intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Acest lucru se întâmplă în contextul în care, potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 1679 de noi infectări.

Numărul deceselor s-a redus în ultima săptămână

De asemenea, se poate constata o scădere semnificativă având în vedere că în urmă cu o săptămână, pe data de 10 septembrie, România a înregistrat 1380 de noi cazuri de coronavirus, iar numărul deceselor a fost de aproape 50 de morți.

Potrivit GCS, pe 10 septembrie alte 47 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Este vorba despre 25 de bărbaţi şi 22 de femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, unul – la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, 6 – la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 15 – la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 15 – la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Conform GCS, 45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Peste 50 de decese la 1000 de infectări

Totodată, în urmă cu doar două zile, pe data de 15 septembrie, alte 1111 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, mai puține decât astăzi, iar atunci alte 51 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus.