Comuna Ciugud din județul Alba este considerată cea mai bogată comună din România. Autoritățile au decis să verifice „controlul legalității contractării sau garantării, precum și a utilizării și rambursării finanțărilor rambursabile la nivelul unităților administrativ-teritoriale”.

La finalul controlului Primăria a anunțat: „Nu au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate – 0 (zero) prejudicii, 0 (zero) abateri financir-contabile” în gestiunea primăriei.

Vezi și  Nume bombă din PSD testate de liderii din teritoriu în sondaje pentru prezidențiale! Reacția neașteptată a lui Liviu Dragnea (SURSE)

Ciugud s-a transformat de la aderarea României la Uniunea Europeană. În primul an comuna obținea 7,5 milioane de euro, bani folosiți pentru asfaltarea drumurilor, canalizare și dezvoltarea rețelei de apă potabilă.

Comuna are peste 70 de proiecte avizate şi 27 de milioane de euro încasate. Comuna s-a angajat ca, până în 2020, să reducă emisiile de carbon cu 20% astfel încât Ciugudul să devină o comună „verde”. O parte din iluminatul public este deja produs ecologic printr-o centrală eoliană şi cu ajutorul panourilor solare, investiţia fiind făcută tot cu bani europeni obţinuţi printr-un grant de la Guvernul Norvegiei.

Vezi și  Se reduce vârsta de pensionare! Mii de români vor ieși mai devreme la pensie

Te-ar putea interesa și: