Oradea, municipiul reşedinţă al județului Bihor, este unul dintre importantele centre economice, sociale şi culturale din nord-vestul României. Oraşul este situat pe malurile râului Crişul Repede, râu care desparte oraşul în aproape două jumătăţi egale, el este poarta de legătură cu lumea central şi vest europeană.

”Cu un centru istoric mare, complet restaurat, cu un aeroport recent modernizat, cu o cetate refăcută, care găzduieşte unul dintre cele mai reuşite târguri de Crăciun din România, cu un aqua park acoperit enorm, Oradea a intrat în forţă pe harta turismului românesc. Puţini ştiu că Oradea era numită, la rândul ei, pe lângă Bucureşti, la începutul secolului XX, ‘Micul Paris’. Oradea este un punct nodal foarte important în turismul regional şi internaţional”, a declarat pentru Capital Traian Bădulescu, consultant în turism.

Municipiul Oradea se află pe locul al zecelea ca mărime între oraşele României, întinzându-se pe o suprafaţă de 11.556 hectare. Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor.

Oradea, poate cel mai frumos oraş din România

Principalele atracții ale zonei sunt centrul orașului, în stil Art Nouveau, Cetatea Oradea, Aquapark-ul Oradea și Băile Felix. Dintre investițiile importante derulate de Oradea, oraș campion în absorbția fondurilor europene, cu un grad de absorbție de 90-95%, enumărăm amenajarea de noi zone pietonale în centrul istoric, reabilitarea clădirilor monument istoric din centrul orașului, dar și construcția de parcări în centrul istoric.

De asemenea, în 2016 a fost inaugurat un aquapark de 20 de milioane de euro, cea mai mare investiție publică de acest fel din România, jumătate din sumă fiind suportată din fonduri europene. Aquapark Nymphea Oradea se întinde pe o suprafață de 6,7 hectare, are zece tobogane, 20 de bazine și o capacitate maximă de 1.000 de persoane.

”Poziția sa ca oraș propice dezvoltării business-urilor este confirmată și de cifre. Astfel, pe parcursul anilor 2017-2018, Oradea s-a poziționat ca fiind cel mai eficient oraș din România în ceea ce privește valoarea cheltuielilor de capital de 240,4 milioane de euro și a fondurilor europene atrase, în valoare de 140,6 milioane de euro, conform studiului UrbanizeHuB”, spune Bădulescu.

Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a României, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi “poartă turistică a României”. Aeroportul Internațional din Oradea, pe de altă parte, a fost recent modernizat și poate primi avioane pentru curse short și medium curier. În prezent, pe aeroportul din Oradea operează companiile Blue Air și Tarom.

Despre planurile de dezvoltare ne-a vorbit Mihai Jurcă, direct executiv al Organizației de Management a Destinației (OMD) Oradea.

”Se lucrează la o parcare subterană în centrul orașului de 450 de locuri. Încercăm să avem un oraș pentru pietoni, nu pentru mașini. Există o politică extrem de drastică privind parcarea. Durata de parcare în centrul orașului este limitată la două ore. Iar când se finalizează parcările, numărul de locuri de parcare create sunt eliminate de pe carosabil. Nu este un model inventat de noi, este un model preluat din vest”, a declarat Jurcă, pentru Capital.

În plus, anul viitor intră în reabilitare 12 palate din oraș.

Anual, Oradea primeşte peste 225.000 turiști, din care peste 75% sunt români.

”Anul acesta estimăm o creștere de 15-18%. Creșterea e constantă în ultimii patru ani și se datorează unui cumul de factori. Cele mai importante sunt investițiile în infrastructură și reabilitarea clădirilor monument istoric, dar și extinderea spațiului pietonal cu circa 4.000 metri pătrați, iar anul viitor cu peste 12.000 mp. De asemenea, și partea de promovare a contat foarte mult”, spune Mihai Jurcă.

Raportat la numărul de locuitori, Oradea se poate mândri cu 25 de metri pătrați de spaţiu verde pentru fiecare cetăţean, ceea ce este cu doar 1 mp sub minimul cerut de Uniunea Europeană, dar situează municipiul pe locul 1 între oraşele României. Este unul din principalele motive pentru care Oradea a primit titlul de Capitală Verde a României pentru anul 2011.

Autoritățile enumeră 17 parcuri principale în oraș. ”Potenţialul turistic al Oradiei este dat nu numai de poziţia sa generală, ci şi de istoricul şi arhitectura sa, precum si de amplasamentul monumentelor sale în planul oraşului”, arată prezentarea de pe site-ul primăriei.

Băile Felix, locul perfect pentru relaxare

Municipiul Oradea se găseşte la numai 12 km de Băile Felix, cea mai mare staţiune balneo-climaterică permanentă din România. Turiștii care vor să se relaxeze pot sta o zi sau chiar o săptămână la tratament. La Băile Felix se poate ajunge cu mijloace de transport în comun (tramvai și autobuz) sau cu taxiul.

De asemenea, pădurea de foioase dă stațiunii o atmosferă ideală pentru orice anotimp, făcând-o propice pentru relaxare și tratament, astfel că ploaia sau frigul nu reprezintă o piedică pentru o baie cu apă termală în aer liber. Descoperite din antichitate, izvoarele de apa geo-termală la temperaturi de 45 și 112 °C au proprietăți curative certificate, fiind oligometalice, bicarbonate, calcice și sodice, iar nămolurile au proprietăți sapropelice (bogate în hidrosulfură de fier coloidală).

La Băile Felix găsim unicul complex de 5 stele dintr-o stațiune balneară din țara noastră, dar și mai multe investiții de 3 și 4 stele.

”Majoritatea investițiilor în hoteluri au fost demarate de SIF Transilvania, o societate puternică, cu grad ridicat de capitalizare. Aș face o paralelă între Băile Felix și celelalte stațiuni de top din România. Mamaia este stațiunea numărul 1 de pe litoral și aparține de municipiul Constanța iar Poiana Brașov este stațiunea numărul 1 pe partea de schi și a calității hotelurilor, aparținând de municipiul Brașov. La fel, Băile Felix se află în apropierea municipiului Oradea și au existat tentative de a se alipi municipiului, prin referendum, însă, din păcate, cvorumul nu a fost îndeplinit”, afirmă Traian Bădulescu.

Băile Felix dispun de o bogată bază de tratament. Pentru timpul liber, stațiunea dispune de piscine acoperite și descoperite, săli de jocuri mecanice, terenuri de sport, cinematograf, discotecă, etc. S-au format prin pătrunderea apelor de suprafață până în zona calcarelor triasice fisurate, la adâncimi ce depășesc 1.000 de metri, de unde se întorc încălzite.

În acelaşi timp, pe teritoriul judeţului Bihor se afla şi multe alte obiective turistice atractive: staţiunea Stâna de Vale, formaţiunile carstice din Munții Apuseni, spectaculoasele văi ale râurilor ce străbat judeţul, obiceiurile şi tradiţiile de pe întreg cuprinsul său, multitudinea de supravieţuiri arhitecturale ţărăneşti, dar şi alte atracţii de factură naturală şi antropică.