Marcel Vela a făcut un anunț important cu privire la cei ale căror documente vor expira în perioada stării de urgență. Ministrul de Interne a declarat că reînnoirea acestora va putea fi făcută după ce se ridică starea de urgență.

Ce perioadă de timp au la dispoziție românii

”Cei ai căror documente expiră în perioada stării de urgență își pot schimba documente în termen de 90 de zile (3 luni) de la încetarea stării de urgență”, a fost mesajul ministrului de Interne.

Acesta a adăugat că, începând de mâine, românii vor intra în carantină obligatorie. Totuși, există anumite excepții.

Când se poate ieși din casă

Ministrul de Interne a declarat că românii pot ieși afară doar pentru a merge la muncă, pentru a merge la magazin pentru a cumpăra produsele necesare pentru ei și pentru animalele lor de companie. În același timp, acesta a mai declarat că mai pot ieși din casă cei care doresc să doneze sânge pentru a ajuta sistemul medical.