Conducerea KMG International, grup controlat integral de compania de stat KazMunayGas din Kazahstan, se arată încrezătoare că va ajunge la o înţelegere cu statul român privind limitarea impactului determinat de sechestrul instituit recent de DIICOT asupra afacerilor din România, care nu permite continuarea modernizării rafinăriei Petromidia, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, vicepreşedintele senior al grupului KMG International, Azamat Zhangulov.

El a avertizat asupra riscului agravării situaţiei actuale, "care ar putea degenera până la o naţionalizare a Petromidia". La sfârşitul lunii iulie, grupul KMG International, controlat de guvernul kazah, a iniţiat proceduri legale împotriva României, după ce procurorii DIICOT au pus la începutul lunii mai sub sechestru rafinăria Petromidia, întrerupând în acest fel planul de vânzare a unei participaţii de control către o companie chineză. Conform procedurilor, după ce a înştiinţat Guvernul, compania kahază încearcă o rezolvare pe cale amiabilă, înainte de a ajunge la ICSID, o curte internaţională de arbitraj cu sediul la Washington.

KMG International are termen legal de la trei până la şase luni să poarte discuţii cu reprezentanţii guvernului de la Bucureşti, înainte de a acţiona statul român în judecată la ICSID.

Întrebat cum evoluează negocierile cu statul român în faza preliminară a cererii de arbitraj internaţional la ICSID, Azamat Zhangulov a spus: “Suntem încrezători. Sperăm ca prin dialog să ne facem auziţi şi înţeleşi”. “Avem o abordare corectă pe piaţa locală. Ne-am luat angajamentul ferm să continuăm investiţiile în România în extinderea operaţiunilor noastre. Este această extindere benefică pentru România? Noi credem că da, fără urmă de îndoială”, a afirmat Zhangulov.

Sechestrul nu are un impact direct şi cuantificabil asupra activităţilor curente şi proceselor din rafinăria Petromidia, potrivit reprezentantului KMGI. “Continuăm să ne onorăm toate angajamentele asumate faţă de clienţi, parteneri şi angajaţi. Dar în acelaşi timp se nasc unele probleme. De exemplu, nu putem moderniza sau înlocui instalaţiile existente. Acest lucru ne limitează calendarul pe anul acesta de dezvoltare continuă a rafinăriei Petromidia, necesare pe o piaţă extrem de competitivă ca aceasta”, a spus Zhangulov.

Reprezentantul grupului kazah consideră că îmbunătăţirea permanentă a performanţelor Petromidia nu serveşte doar interesele KMGI, ci şi ale statului român, care este acţionar la rafinărie şi ar avea de câştigat dacă aceasta funcţionează în parametri optimi şi la capacitate maximă. “Pe deasupra, sechestrul creează şi o serie de probleme pentru angajaţii Petromidia. Unii dintre ei nu pot să-şi renoveze apartamentele primite de la companie, sau să îşi schimbe maşinile primite tot de la companie. Pur şi simplu nu vedem care ar fi avantajele acestui sechestru. Acesta nu oferă garanţii suplimentare statului român, pentru că rafinăria nu este bun care să dispară peste noapte”, a mai spus şeful KMG International.

În plus, reprezentanţii companiei kazahe susţin că sechestrul afectează şi indirect activitatea rafinăriei, generând “mici nemulţumiri şi o nelinişte general cu privire la viitorul Petromidia”. “Suntem încrezători că ne vom face înţeleşi şi ne vom construi un capital de imagine prin transparenţa şi corectitudinea de care dăm dovadă, dar şi a angajamentului de a oferi mereu consumatorilor români cele mai bune produse şi servicii şi de a ajuta la dezvoltarea statului român prin plata obligatiilor fiscale, prin ajutorarea comunitatilor locale, protejarea mediului etc", a afirmat Zhangulov.

Grupul subliniază că este unul dintre cei mai mari plătitori de taxe din România.  “Mai mult, pe lângă contribuţia la creşterea economică a României prin plata diverselor taxe locale şi prin faptul că suntem unul dintre cei mai mari angajatori din piaţă, suntem un jucător important în industria globală de petrol şi gaze şi prin investiţii semnificative am reusit să poziţionăm România ca nod energetic regional şi exportator de petrol, capabilă să proceseze ţiţei din Kazahstan şi să distribuie produse finite în pieţele din Europa”, a menţionat reprezentantul KMG International.

Pe termen mediu, grupul intenţionează să îşi consolideze prezenţa în piaţa românească, regională şi europeană. “Parteneriatul pe care l-am dezvoltat împreună cu China Energy Company este special creat pentru a atinge obiectivele de dezvoltare asumate de KMGI. Speram ca lucrurile care au dus la sechestrul activelor Petromidia nu vor afecta acest parteneriat. Este un parteneriat din care România şi românii au doar de câştigat”, a spus Zhangulov.

Grupul kazah care controlează Petromidia, preluată în 2007 de la omul de afaceri Dinu Patriciu, a încheiat recent un acord cu o companie chineză pentru cedarea controlului afacerilor din România. Întrebat cum se vor schimba planurile de investiţii dacă KMGI va ataca România la Curtea Internaţională de Arbitraj, vicepreşedintele KMGI vorbeşte de riscul unei naţionalizări a rafinăriei Petromidia, ca unul dintre scenariile vehiculate.

"Cred că problema ar trebui pusă din perspectiva urmărilor pe care le-ar putea avea asupra planurilor de investiţii agravarea situaţiei actuale, care ar putea degenera până la o naţionalizare a Petromidia", a spus Zhangulov.  “Ce vă pot spune este că dacă acest scenariu se adevereşte, vom lua toate măsurile pentru a ne proteja investiţiile în instanţele internaţionale, cum ar face orice investitor de bună credinţă de pe piaţa locală. Nu doar planurile noastre de investiţii, ci toate planurile noastre pentru piaţa românească vor avea de suferit”, a adăugat reprezentantul KMGI.
Sursa: realitatea.net