GE Capital Real Estate, care administrază active imobiliare în valoare de 39 mld. dolari la nivel global, a intrat în România în 2007, în perioada de vârf a pieţei imobiliare, printr-un parteneriat cu conglomeratul Helios Phoenix. Prezenţi pe piaţa românească din 2003, grecii de la Phoenix Real Estate au încheiat în 2005 un parteneriat cu investitorii britanici Helios Properties, rezultând compania Helios Phoenix, prin intermediul căreia au fost achiziţionate o serie de terenuri în Braşov, Timişoara, Cluj, Agigea şi Chiajna.

GE Real Estate şi Helios Properties au anunţat în 2007 că vor construi o reţea de 12 parcuri logistice, sub denumirea de Olympian Parks, în dezvoltarea cărora trebuiau investiţi 175 mil. euro. Criza a redus numărul la cinci parcuri, pentru care erau deja asigurate terenuri, iar dintre acestea au fost construite speculativ două: la Braşov şi Timişoara.

Anul trecut, când GE Real Estate a părăsit România, Helios Phonix a preluat participaţia de 80% pe care americanii o deţineau în cele două proiecte, care astăzi sunt închiriate în totalitate.  

Olympian Park Brașov, în suprafaţă de 17.880 mp, este ocupat integral din toamna lui 2013. Printre chiriașii proiectului se numără Rolem (6.000 mp), Terwa (3.600 mp) și KHD (6.000 mp).

Proiectul de 27.280 mp dezvoltat în Timișoara a fost livrat pe piață în trimestrul al doilea al anului 2011 şi a atins în luna februarie a acestui an gradul de ocupare de 100%, după ce furnizorul de soluţii pentru industria energetică AMSC a închiriat un spaţiu cu suprafața de 2.700 mp Proiectul mai găzduiește producătorul de echipamente electronice TT Electronics (15.000 mp) și operatorul logistic KLG Europe (7.300 mp). Din 2011, administrarea celor două parcuri este asigurată de Colliers International.

Planurile de viitor

Helios Phoenix a decis extinderea parcului din Timișoara cu o unitate built-to-suit de 20.000 mp și intenționează să extindă și parcul industrial din Brașov cu circa 5.000 mp. La Timișoara, lucrările de construcție au început deja şi vor fi finalizate în trimestrul doi al anului viitor.

„În prezent, intenționăm să demarăm proiecte în Cluj şi Constanța și suntem pe cale să ne repoziționăm în București după vânzarea Innovation Business Park", a declarat Athos Myrianthous, development director în cadrul grupului Helios Phoenix.

În primăvara acestui an, Phoenix Real Estate a vândut parcul logistic Innovation Business Park de lângă Bucureşti companiei de investiţii Secure Property Development & Investment pentru 12,6 mil. euro.

Helios Phoenix mai deţine un teren de 6,8 ha în Chiajna unde era programat un alt proiect logistic din reţeaua Olympian Parks, cu o suprafaţă de 10.700 mp

Phoenix Real Estate mai deţine o fabrică de materiale de construcţii în Clinceni. Capacitatea de producţie zilnică a fabricii este de aproximativ 1.200 mp de panouri SIP (Structural Insulated Panel), sistem folosit la construcţia caselor în Statele Unite. Compania a construit în Corbeanca un cartier de case din panouri structurale.