Starea de sănătate a lui Ion Iliescu evoluează favorabil, însă fostul preşedinte rămâne internat pentru continuarea investigaţiilor, au anunţat reprezentanţii Spitalului Elias.

„Starea de sănătate a domnului Ion Iliescu evoluează favorabil. Investigaţiile şi tratamentul vor fi continuate în condiţii de internare”, se precizează într-un comunicat transmis de unitatea medicală.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat în urmă cu o zi la Spitalul Elias.

„A fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias pentru evaluarea stării de sănătate, în contextul unui sindrom febril recent instalat”, au declarat vineri, pentru AGERPRES, surse medicale.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost supus, pe 1 aprilie, unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”.

„În după-amiaza zilei de 1 aprilie, domnul Ion Iliescu, fost preşedinte al României, a fost adus prin transfer de la Spitalul Elias la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ‘Prof. C.C. Iliescu’ cu diagnosticul de pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă. După evaluare şi pregătire preoperatorie pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu un rezultat final foarte bun”, au precizat atunci reprezentanţii spitalului, într-un comunicat.