Astăzi, piața a deschis în scădere, inițial, la 7.441,19 puncte, sub închiderea de miercuri, de 7.475,22 puncte. Însă la momentul actual, indicele BET se află într-o ușoară creștere de 0.76%.

Indicele BETPlus se apreciază cu 0,78% la 1,129.24 puncte.

De asemenea, indicele BET Total Return creşte cu 1,47%, ajungând la 11,065.42 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea „free-float”-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.

În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus „Fondul Proprietatea”, se depreciază cu -0,74% la valoarea de 33,975.26 puncte.

Ieri a fsot o zi tristă pentru bursa din România, înregistrându-se una dintre cele mai mari căderi din istorie. Reacția de pe piața bursieră a venit la doar o zi după ce guvernul a anunțat introducerea unei „taxe pe lăcomie” aplicabilă băncilor, în funcție de evoluția ROBOR, precum și un pachet de măsuri pentru companiile din energie – o contribuție de 3% din cifra de afaceri, plafonarea prețului gazelor naturale, controlul prețurilor pe piața de electricitate. Întreg mediul de afaceri a reacționat negativ la anunț.