Spre deosebire de alte bănci centrale, Banca Naţională a Elveţiei nu este deţinută de statul elveţian, de guvern. Este o societate cotată la bursă, cu acționari care includ regiuni administrative elvețiene, aşa-numitele cantoane, alte organisme publice, precum şi persoane fizice.

La sfârșitul anului 2013, 52,5% din acțiunile Băncii Centrale erau deţinute de cantoane, bănci cantonale și alte autorități și instituții publice. Acțiunile rămase se aflau în posesia persoanelor fizice și juridice din Elveția și din străinătate.

Nu este foarte important cine deţine Banca Centrală. Ci este important faptul că SNB are o datorie fiduciară faţă de acționarii săi – fapt care o duce către o responsabilitate de a acționa în interesul acestora. Și aici putem începe să înțelegem presiunile la care banca centrală elveţiană a fost supusă.

În primul rând, SNB plătește dividende acționarilor săi, plafonate la un maxim de 6% din profitul net, precum și o taxă fixă pentru guvernele locale. Ca atare, acțiunile au tendința de a se alinia cu o obligațiune de stat elvețiană, pe un cupon de 6%.

Acest aranjament asigură 1 miliard de franci, reprezentând 1,15 miliarde dolari anual, împărțit între 26 de cantoane elvețiene, proporțional cu numărul populației și, cel mai important, a fost considerat un flux de venituri sigure şi de încredere. Într-adevăr, potrivit Banca Centrale a Elveției, dividendele au fost plătite în fiecare an în ultima sută de ani. Până în 2013! Motivul? Un colaps al prețului aurului a adus atingere activelor în aur ale băncii.

Prăbușirea cu peste 30% a prețurilor aurului în 2014 a provocat o pierdere de 9 miliarde de franci, ceea ce înseamnă că banca centrală nu a reușit să plătească dividende, în temeiul articolului 31 din Legea Băncii Naționale a Elveției.

Această imposibilitate de a plăti dividende s-a dovedit a fi un șoc pentru finanțele publice locale – un fapt de care Banca Centrală a fost în mod evident conștientă. În explicația pentru anularea plăţii dividendelor în 2013, Jean Studer, președintele Consiliului Băncii Centrale a remarcat faptul că o coerenţă în plata dividendelor a scos în evidenţă "factorii speciali din ultimele două decenii, cau au făcut ca plățile să curgă foarte frumos până acum". Cu toate acestea, el a reamintit cantoanelor că "SNB a subliniat în mod regulat că nu există nici o garanție pentru plăţi.”

Și totuși, după anularea acestor plăţi, cantoanele au început să se plângă Bancii Centrale. Rapoartele Bloomberg arată că "șefii bugetelor cantonale au cerut SNB la începutul acestei luni să le dea mai mulți bani pentru 2014 pentru a compensa deficitul de venituri din alte surse". Ca acționari majoritari în afaceri, banca avea datoria de a-i asculta, dar nu a fost obligată să acționeze în sensul preocupărilor lor.

La începutul acestei luni, Banca Naţională a Elveţiei a anunţat că se așteaptă la un profit net de 38 miliarde de franci pentru 2014, care să îi permită să repornească plățile de dividende. În declaraţia oficială, SNB precizează că în consecinţă, „repartizarea profitului ordinar de 1 miliard de franci elveţieni către Confederație și cantoane poate fi reluat".

Cu toate acestea, în mod cu totul surprinzător, după mai puţin de o săptămână Banca Centrală a abandonat pragul franc-euro, trimiţând moneda elvaţiană spre noi culmi și provocând pierderi valutare mult mediatizate, situate în jurul valorii de 13% din PIB, estimate joi la 75 miliarde de euro de franci. Lăsarea monedei elveţiene să se aprecieze în raport cu euro înseamnă practic că valoarea activelor în euro pe care banca centrală şi-a construit patrimoniul, moneda  euro pe care banca a cumparat-o pentru a apăra pragul, s-a prăbuşit.

Şi atunci, de ce Banca Centrală a ales să acționeze într-un mod care aproape garantat îi aduce pierderi?

Un simplu răspuns, chiar dacă incomplet, este legat de nesincronizare. Președintele Băncii, Thomas Jordan a crezut că francul a fost "foarte supraevaluat" la nivelul său raportat. În aceste condiţii este foarte posibil, chiar dacă puţin probabil, ca el să fi fost sigur că nu va cădea ceva față de euro, după ce pragul a fost abandonat. Jordan s-ar fi așteptat ca mişcarea să lase o parte din profitul pe întregul an al SNB intact – mai ales în condițiile în care ratele dobânzilor la depozitele deținute la bancă s-au diminuat și mai mult în rate negative, fapt care a descurajat populaţia – permițând Băncii Centrale să plătească dividende.

Chiar și cu prognozata intervenţie a Bancii Centrale Europeane de relaxare cantitativă,  consiliul Băncii Centrale elveţiene ar fi simțit că plătind dividende pentru anul 2014 și 2015 pentru a evita eventuale pierderi care ar fi putut apărea după luna aprilie, ar putea profita de moment pentru a abandona pragul cu care a nu se mai simte confortabil. Banca are la dispoziţie un an întreg pentru a găsi banii pentru dividendele pe 2015, chiar dacă acum deținerile valutare îşi pierd valoarea.

Desigur, chiar dacă francul ar fi căzut iniţial în raport cu euro, o astfel de logică este efectiv un pariu pe criza din zona euro. Este de aşteptat ca Banca Centrală Europeană să întreprindă joi pe scară largă o relaxare cantitativă, iar impactul major ar putea consta în slăbirea monedei euro şi mai mult decât nivelul actual. Acest fapt ar putea ridica francul pe termen scurt. În cazul în care are un efect pozitiv asupra perspectivelor din regiune, atunci este posibil ca zona euro să se ridice, iar împreună cu ea şi moneda unică.

Dacă totuşi eșuează, elvetienii s-ar putea regăsi ei înșiși luaţi în mai multe fluxuri de capital din Europa, care sunt în căutarea unui "paradis sigur", ca loc de parcare pentru capitalul lor. Putem vedea decizia Băncii Naţionale elveţiene de a scădea din nou rata dobânzii la depozite, la un uluitor minus 0,75% – banca ia o parte din banii clienţilor felie de, mai degrabă decât să plătească dobânzi  – ca un efort de a limita acest efect. Se pare că investitorii văd în continuare francul ca un loc sigur, chiar și la un preț de 0,75%.