Cel mai mare salariu de politician rămâne cel al şefului statului, Klaus Iohannis. În urma creşterii salariului minim, indemnizaţia netă a preşedintelui a ajuns la 24.960 de lei, cu 2.160 de lei mai mult faţă de cât încasează în prezent.
A doua indemnizaţie ca valoare e cea a prim-ministrului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a şefului Senatului. Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu vor primi 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii vor avea o indemnizaţie netă de 22.256 de lei, cu aproape 2.000 de lei mai mult decât au în prezent.

Preafericitul Daniel încasează, de la 1 ianuarie, suma de 23,920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane vechi și  Schimbarea este datorată creșterii salariului minim pe economie, decizii luate de parlamentari, membrii Guvernului, președintele țării, dar și aleșii locali, care au vrut o majorare a salariilor cu aproape 10%, de la 1 ianuarie 2019.

SURSA: RTV.NET