Simona Halep a plecat la Miami în turneu cu noul său antrenor, Daniel Dobre. Colaborarea dintre cei doi a fost confirmată de echipa sportivei, dar și printr-o fotografie pe care Simona a postat-o pe Instagram, din Miami, în care apare și Dobre.

Ceva vreme s-a vehihulat faptul că Sascha Bajin, fostul antrenor al lui Osaka, ar urma să o antreneze pe Simona.

Daniel Dobre are 50 de ani și este fost jucător de tenis și multiplu campion național. El s-a pregătit timp de 6 ani în Germania, între 1994 și 2000, ca să devină antrenor de tenis. Acesta a studiat la academia lui Gunther Bosch, unul dintre prietenii lui Ion Ţiriac.

Potrivit fanatik.ro, Daniel Dobre ar fi plătit de Simona între 150 000 și 200 000 de euro anual.

”Am mai lucrat cu el înainte și mă cunoaște foarte bine. Sunt fericită că este în echipa mea. Am încredere în el și am avut o bună colaborare în trecut. Cel mai important lucru este că mă simt bine alături de el și că avem o conexiune foarte bună”, a spus Halep, despre colaborarea cu Daniel Dobre.

Fostul antrenor al lui Halep, Darren Cahill, este cotat mult mai bine în lumea tenisului. Și salariul acestuia era unul pe măsură. Acesta încasa anual peste 1 milion de dolari.