Acesta l-a depășit la salariu și pe colegul său, Mircea Badea.

Realizatorul emisiunii ”Sinteza Zilei”, dar și director general al postului TV, are un salariu lunar de de 15.000 de euro.

Totodată, acesta este unul dintre angajaţii preferați ai  patronului Dan Voiculescu, iar înainte de a-și începe cariera în televiiune, acesta a fost pastor adventist.

Salariu dublu față de Mircea Badea

Se pare că Mihai Gâdea are un salariu dublu față de cel al lui Mircea Badea. Realizatorul emisiunii În gura presei, a dezvăluit recent pe rețelele de socializare suma de tva pe care o plătește, fiind vorba de 8911 de lei.Astfel, potrivit unor calcule făcute de către fani și internauți, acesta ar fi luat suma de 8.600 de euro net, pentru luna noiembrie a anului 2019. Totuși suma este variabilă în funcție de alte câștiguri separate ale realizatorului tv.